29 November 2023

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Hoeness: “Götze e prea scump”

Presedintele lui Bayern a admis că bavarezii nu îsi permit să plătească 40 de milioane de euro pentru mijlocașul campioanei.

Borussia Dortmund a fascinat lumea fotbalului din Germania în sezonul precedent, atunci când s-a impus la pas în Bundesliga. Reveniți după un moment în care au fost aproape de faliment, politica de conducere a clubului, bazată pe promovarea jucătorilor tineri a dat roade. Așa au apărut talente precum Nuri Șahin, Kevin Grosskreutz sau Mario Götze. Ultimul, în vârstă de numai 19 ani, a strâns deja 12 selecții în naționala Germaniei, pentru care a marcat de două ori, și este considerat viitorul fotbalului german.

În vara lui 2011, Arsenal Londra a venit cu o ofertă de 35 de milioane de euro pentru semnătura mijlocașului, dar Borussia, care deja îl vânduse pe Șahin la Real Madrid pentru 10 milioane de euro, nu a vrut să se despartă de perla sa. Nici jucătorul nu a fost convins că o plecare peste hotare la o vârstă atât de fragedă ar fi benefică, ținând cont că familia acestuia își dorește ca Mario să își termine studiile. Acesta este motivul care a transformat-o pe Bayern München, căreia Götzinho nu i-a lasăt niciun punct în meciul din acest tur de pe Allianz Arena, în favorita pentru cumpărarea lui.

Totuși, Uli Hoeness nu crede că bavarezii au puterea de a-l aduce pe Götze: “40 de milioane de euro sau mai mult – nu am face niciodată așa ceva. Aceste sume apar mai degrabă în Spania și Anglia. Nu vrem să facem gesturi disperate numai pentru a ține cu orice preț un tânăr talentat în Germania”, a declarat președintele lui Bayern pentru Bild, referindu-se și la faptul că Mario ar avea de luptat în acest moment pentru un loc de titular în trupa lui Jupp Heynckes: “Unde ar putea el evolua în echipa noastră acum?”, se întreabă Uli Hoeness.

După prima parte a campionatului, Bayern este lider în Bundesliga cu 37 de puncte și are un avantaj de trei lungimi față de principalele urmăritoare, Borussia Dortmund și Schalke 04.

Sursa: tv.eurosport.ro

Lasă un răspuns

10 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
10
0
Posteaza un comentariux