27 February 2021

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Shaqiri: “Îmi voi arăta clasa”

Elvețianul în vârstă de 20 de ani este pregătit să lupte pentru un loc de titular la Bayern München

Xherdan Shaqiri a fost urmărit în ultima perioadă de conducerea bavarezilor, care a anunțat perfecționarea transferului internaționalului din Țara Cantoanelor la jumătatea acestei săptămâni. După ce a trecut luni peste examenul medical, Xherdan și-a pus semnătura pe o înțelegere ce se va întinde până în iunie 2016. Shaqiri va ajunge pe Allianz Arena la finalul acestui sezon și, conform spuselor fostului său antrenor de la Basel, Thorsten Fink, ar putea fi unul dintre cei care vor ajuta la o eventuală reconstrucție a lui Bayern München.

Fotbalistul născut la Kosovo este conștient că va avea parte de o concurență acerbă pentru a evolua în primul 11 al fostei campioane a Europei, dar este dispus să muncească din greu pentru a-și îndeplini acest obiectiv: “Nu este o mutare normală pentru un jucător din Premier League să ajungă la un club atât de mare. Sunt determinat să îmi arăt clasa la Bayern și sunt pregătit pentru lupta pe care o voi duce pentru un loc de titular. Jumătate din Europa a fost interesată de serviciile mele și multe lucruri s-au întâmplat în ultimii doi, trei ani. Multe s-au scris despre eventualele transferuri și sunt foarte fericit că am ajuns la Bayern”, a declarat pentru Tz mijlocașul pentru care Bayern va plăti 13 milioane de euro.

Selecționerul Elveției, Ottmar Hitzfeld, garantează pentru elevul său, căruia îi întrevede un viitor strălucit alături de Schweinsteiger și compania: “Xherdan este un fotbalist excepțional. Este un jucător care dă totul pe teren, urmărește continuu mingea și ar avea loc în orice echipă. Venirea la Bayern este pasul cel mai bun pentru el. Încrederea de sine pe care o are îl va ajuta să se impună”, a admis fostul tehnician al lui Bayern.

sursa: tv.eurosport.ro

0 0 vot
Article Rating
7 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
7
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x