19 March 2025

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Gomez: “Avem sanse mari la titlu”

Atacantul bavarezilor este constient că forma pe care o arată echipa în acest debut de sezon se poate concretiza în trofee.

Bayern München a reusit un nou succes lejer în etapa a noua din Bundesliga (4-0 cu Hertha) si, după un sfert de stagiune, este lider detasat în Germania. Nici în Liga Campionilor nu se miscă rău Lahm si compania, având două victorii în primele două runde. Notabil este si faptul că Manuel Neuer nu a mai fost învins din prima etapă, atunci când de Gladbach i-a administrat echipei lui Jupp Heynckes singura înfrângere a sezonului.

Sâmbătă, Bayern o conducea pe Hertha cu 3-0 încă din minutul 13, dar Mario Gomez a explicat că era normală o calmare a jocului de către coechipierii săi, tinând cont că urmează si meciul cu Napoli: “Am jucat foarte bine. Dacă vom continua asa, ne vom impune în campionat. Voi fi foarte mulțumit dacă îmi voi aduce aportul la acest succes. Nu am renuntat chiar după ce marcasem trei goluri în primul sfert de oră. Este normal să mai calmezi lucrurile în această situatie si să ataci când ai ocazia. Ne-am antrenat numai o dată după pauza internatională, dar asta nu este o problemă pentru noi. Suntem obisnuiti să jucăm la trei zile, în Liga Campionilor sau pentru echipaa natională, tinând cont pentru Mannschaft evoluează opt dintre noi”, a declarat atacantul lui Bayern.

Zece goluri a înscris Mario Gomez în primele nouă etape si ocupă locul întâi în topul golgeterilior din Bundesliga, ierarhie pe care a dominat-o si în 2010-11, atunci când a marcat de 28 de ori.

sursa: tv.eurosport.ro

Lasă un răspuns

8 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
8
0
Posteaza un comentariux