27 November 2021

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Atletico Madrid – FC Bayern

In aceasta seara de la ora 21:45 are loc cea de-a doua semifinala din cadrul Ligii Campionilor, acolo unde Atletico Madrid primeste pe Vicente Calderon vizita celor de la Bayern Munchen.

Atletico Madrid face din nou un sezon fenomenal, in campionat asteptand ca Barcelona sa clacheze, ocupand in acest moment pozitia a doua in clasament, fiind la egalitate de puncte cu liderul catalan si la un punct deasupra rivalei locale, Real. Gazdele din aceasta seara au evolutii aproape perfecte pe teren propriu, suferind doar doua infrangeri pe Vicente Calderon in acest sezon, in confruntarile cu Benfica si Celta Vigo. In faza grupelor, Atleti a terminat pe prima pozitie, surclasand echipe ca Benfica, Galatasaray sau Astana, calificandu-se in optimi, acolo unde a dat piept cu PSV, pe care a eliminat-o in urma loviturilor de departajare, duelurile din ambele manse incheindu-se fara gol marcat. In sferturi “alb-rosii” au intalnit Barcelona, contra careia au pierdut in deplasarea de pe Camp Nou, insa in returul de pe Calderon, baietii lui Simeone au remontat scorul din prima mansa, reusind sa castige cu 2-0, Antoine Griezmann iesind la rampa cu o dubla, calificandu-si echipa in semifinale pentru a doua oara in ultimii trei ani. Despre Atletico Madrid se stie ca este o echipa extrem de bine organizata in compartimentul defensiv, avand cea mai buna aparare din Europa, cifrele vorbind de la sine, in aceasta editie de Liga Campionilor incasand doar 4 goluri. Cea mai importanta pierdere pentru gazde este Diego Godin, stalpul apararii, care nu va putea evolua in aceasta seara din cauza unei accidentari la coapsa.

“Trebuie sa ne concentram doar pe un singur lucru in aceasta seara – victoria. Ma astept la un meci greu contra unui adversar cu pontetial ofensiv, cu un antrenor ce schimba de la meci la meci. Evident, avem antrenorul si jucatorii cu caracteristici diferite [fata de Bayern], dar intr-un razboi nu e vorba de cati soldati ai, ci de cum stii sa ii folosesti.” a spus Diego Simeone la conferinta de presa, citat de uefa.com.

Bayern Munchen si-a reglat in mare parte conturile in campionat, fiind foarte aproape sa cucereasca un nou titlu de campioana, aflandu-se pe prima pozitie, la sapte puncte distanta de Borussia Dortmund, ocupanta locului doi, iar cu o victorie in week-end in fata celor de la Monchengladbach, bavarezii si-ar putea adjudeca cel de-al 26-lea trofeu din istorie. In faza grupelor, oaspetii din aceasta seara nu au intampinat dificultati, terminand pe prima pozitie, devansand echipe ca Arsenal, Olympiakos sau Dinamo Zagreb. In optimi insa, trupa lui Guardiola a dat piept cu Juventus, pe care a eliminat-o cu emotii. Cele doua echipe au oferit un spectacol pe cinse in ambele manse, remizand in tur, scor final 2-2, incheind cu acelasi rezultat si in mansa secunda, Bayern impunandu-se in reprizele aditionale, castigand in cele din urma cu 4-2. Bavarezii au trecut in sferturi cu scorul de 3-2 (la general) de Benfica, iar Bayern ajunge in penultimul act pentru a cincea oara consecutiv. Gruparea germana dispune de o ofensiva foarte buna, inscriind 28 de goluri in aceasta editie de Liga Campionilor, Muller si Lewandowski, golgheterii echipei, reusind cate opt, fiind de altfel echipa cu cel mai bun atac dintre cele prezente in semifinalele competitiei. Robben si Badstuber nu vor evolua pentru oaspeti, fiind indisponibili din cauza accidentarilor, in timp ce Boateng si Rode sunt incerti.

“Suntem fericiti ca ne aflam in semifinale – stim ca Atletico va fi un adversar foarte greu. Ii putem compara cu Real Madrid si Barcelona. In fotbal trebuie sa te adaptezi, iar noi ne vom adapta in asa fel incat sa obtinem un rezultat bun. ” a declarat Pep Guardiola pentru site-ul uefa.com.

Echipele probabile

•Atletico Madrid

Oblak – Juanfran, Giménez, Savić, Filipe Luís – Gabi, Koke, Saúl, Augusto Fernández – Griezmann, Fernando Torres

•Bayern Munchen

Neuer – Lahm, Martínez, Alaba, Bernat – Alonso, Vidal – Costa, Ribéry – Müller, Lewandowski

Cele doua s-au mai intalnit in trecut, in finala Cupei Campionilor Europeni din 1974, unde nemtii au avut castig de cauza. Doua goluri marcate in prelungiri a insemnat ca cele doua parti nu pot fi separate, asa ca o rejucare a avut loc doua zile mai tarziu, Bayern castigand al doilea meci foarte convingator, impunandu-se cu 4-0. Gazdele vin dupa cinci victorii consecutive, in timp ce oaspetii nu au mai pierdut de 10 meciuri, ceea ce ne duce cu gandul la un meci extrem de echilibrat.

sursa: ponturi-bune.ro

Distribuie pe:
19 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
19
0
Posteaza un comentariux
()
x