Împreună pentru finală!
Robben şi Ribery s-au bătut în vestiar după victoria din tur cu Real Madrid (2-1), însă s-au împăcat şi sunt gata să elimine echipa spaniolă pentru a juca finala Ligii pe teren propriu.
Deşi a câştigat prima manşă la Bayern nu e linişte! Imediat după finalul turului de pe “Allianz Arena”, Ribery şi Robben s-au încăierat în vestiar şi au fost cu greu despărţiţi de coechipieri.
Olandezul a ieşit cel mai şifonat fizic, primind un pumn în plină figură, în timp ce Ribery a fost “ars” financiar, fiind amendat cu 50.000 de euro de conducerea clubului bavarez. Securea războiului a fost însă îngropată la meciul lui Bayern cu Werder Bremen (2-1), de sâmbăta trecută. Cei mai valoroşi jucători ai echipei germane şi-au dat mâna, într-un gest mai important decât victoria din teren, adusă chiar de Ribery în ultimul minut de joc.
“Important este că situaţia a fost detensionată de conducerea clubului. Am văzut toţi ce s-a întâmplat la meciul cu Werder. Acest incident a fost deja dat uitării” , a recunoscut şi căpitanul lui Bayern, Philipp Lahm înaintea returului de pe “Santiago Bernabeu”.
Sunt momente în viaţa unei echipe despre care nu se poate vorbi deschis. Ce s-a întâmplat în vestiar, rămâne acolo
Jupp Heynckes, antrenor Bayern
16 goluri au marcat atât Robben, cât şi Ribery pentru Bayern în acest sezon
sursa: prosport.ro