30.000 de fani la prezentarea lui Bayern Munchen
Aproximativ 30.000 de suporteri au venit să încurajeze echipa Bayern Munchen la prezentarea oficială pentru sezonul 2011/2012, sâmbătă, pe Allianz-Arena, gruparea bavareză având un obiectiv clar: să reînceapă să câştige trofee, începând cu cel de campioană a Germaniei.
“Trebuie să aducem titlul de campioană la Munchen”, a declarat preşedintele clubului, Karl-Heinz Rummenigge, care contează pe un start foarte bun al echipei în sezonul următor: “va trebui să transmitem un mesaj puternic încă din prima etapă”.
“Ne este foame de titluri”, a asigurat şi căpitanul Philipp Lahm, după un sezon 2010/2011 în care echipa Bayern s-a clasat pe locul trei în Bundesliga, a fost eliminată din Cupa Germaniei în semifinale şi din Liga Campionilor în sferturile de finală.
Noile achiziţii, între care şi portarul Manuel Neuer, au avut parte de o primire călduroasă.
Rummenigge s-a declarat încrezător în faptul că Bayern îşi va putea atinge obiectivele cu noul antrenor, Jupp Heynckes: “Trebuie să obţinem succese, dar şi să ne simţim bine. Şi acest lucru va fi posibil cu Jupp”.
Bayern Munchen va juca primul meci oficial al sezonului 2011/2012 la 1 august, în primul tur al Cupei Germaniei, cu Eintracht Brunswick. Bundesliga va începe la 5 august, când Bayern va juca împotriva echipei Borussia Monchengladbach.
http://youtu.be/hi-J-Z7Lc6c