Butt, dat la o parte! Kraft noul nr 1
Portarul Thomas Kraft va fi titular la FC Bayern München în debutul returului din 1.Bundesliga, în locul lui Hans-Jörg Butt, a anunţat, miercuri, antrenorul campioanei Germaniei, Louis van Gaal, pe site-ul oficial al grupării bavareze.
“Kraft este acum portarul nostru numărul unu, dar e posbil oricând ca Butt să redevină titular. Ambii ştiu asta. Am mare încredere în Kraft, va reuşi să suporte presiune la care va fi supus”, a menţionat tehnicianul olandez.
Thomas Kraft, 22 de ani, nu a apărat până acum deloc în campionat, însă a fost titular în două jocuri din Liga Campionilor. El va debuta în 1.Bundesliga, sâmbătă, în prima etapă a returului, când campioana (locul 5) va juca pe ternul formaţiei VfL Wolfsburg (locul 13).
Hans-Jörg Butt are 36 de ani, iar contractul său cu Bayern expiră la finalul actualei ediţii de campionat.