Bayern München trece printr-o perioadă nefastă. După înfrângerea din Champions League contra lui Atletico, scor 0-1, trupa lui Ancelotti a reușit doar un egal în meciul de pe Allianz Arena în compania lui FC Köln, 1-1.

Carlo Ancelotti a mizat pe o echipă puțin mai ofensivă față de meciul de pe Vicente Calderon, profitând și de revenirea lui Arjen Robben, titular în partea dreaptă a atacului.

4-3-3-ul italianului a fost însă anihilat cu brio de trupa lui Peter Stöger, care pleacă de la München cu un punct prețios.

Prima ocazie cu adevărat mare a venit în minutul 19, atunci când execuția lui Rafinha a trecut cu puțin peste transversala lui Horn. Dominația lui Bayern avea să se concretizeze prin Joshua Kimmich, care a reușit să marcheze cu capul după o centrare a lui Bernat (40′).

Avantajul anunța un meci ușor pentru gazde, însă Anthony Modeste a redus la tăcere publicul de pe Allianz Arena după un șut în stânga porții lui Neuer (63′). Bavarezii au alergat disperați după golul victoriei, Müller (77′) și Bernat (87′) ratând șanse imense. Oaspeții puteau da lovitura în prelungiri, însă execuția lui Zoller a trecut cu puțin pe lângă stâlpul din dreapta.

Scor final 1-1, iar Bayern rămâne pe primul loc după șase etape, cu 16 puncte. FC Köln rămâne și ea neînvinsă și este pe patru, având 12 puncte din 3 victorii și 3 remize.

În următoarea etapă Bayern va face deplasarea la Frankfurt, în timp ce Köln primește vizita lui Ingolstadt.

sursa: gsp.ro

Notele de la TZ: Neuer 3 – Rafinha 4, Martínez 4, Hummels 4, Bernat 3 – Kimmich 2, Alonso 4, Sanches 5 (70. Vidal) – Robben 4 (46. Müller 3), Lewandowski 4, Coman 3 (71. Alaba)

Caseta tehnica de pe SOCCER24.COM:

Posesia mingii: 65%-35%

Suturi spre poarta: 27-5

Suturi pe poarta: 3-2

Suturi pe langa poarta: 19-3

Suturi blocate: 5-0

Cornere: 10-3

Mingi salvate de portari: 1-2

Faulturi: 3-12

Cartonase galbene: 1-2

 

 

7
Lasa un comentariu

Please Login to comment
5 Comment threads
2 Thread replies
0 Followers
 
Most reacted comment
Hottest comment thread
5 Comment authors
fcbm81Andrei_Fcbmfcdm3florinsbayern8 Recent comment authors
fcbm81
Autor

Off topic : Salutare tuturor! Un nou blog cu și despre fotbalul german a luat viață. Deși blogul e la început , vă aștept pe cei care doresc ,la o discuție mai mult decât prietenească despre marea noastră pasiune .
https://germanbundesligablog.wordpress.com/

fcdm3
Moderator

Jucatorii lui Bayern in cifre, dupa 6 etape (cei mai buni jucatori ai echipei):
– Robben – cele mai multe dueluri castigate: 70,6%
– Martinez – cele mai multe pase (442) si cel mai bun procent de pase bun: 92%
– Thiago – cele mai multe atingeri de minge: 520, adica o medie de 120,3/meci
– Kimmich – cei mai multi km alergati: 12,1km/meci
– Alaba – cele mai multe sprinturi: 32,6/meci
In preliminariile din Am. de Sud, Vidal – Peru 2-1.

Andrei_Fcbm
Vizitator
Andrei_Fcbm

Javi Martinez a început sa îmi placa, după atât timp m-a convins. Kimmich si el pare pe drumul cel bun chiar daca la națională e jucat fundaș dreapta. Săracul a scăpat de Guardiola si a dat de Low, un fel de Guardiola ll. Oricum pentru un jucător ce acum doi ani juca in Liga lll-a, mi se pare un salt imens. A jucat Champions League, Euro, acum e titular si in preliminarii la națională… Oricum la Bayern momentan e greu sa se impună, Vidal si Thiago sunt greu de scos din echipa, iar pe singurul post liber din centru se “bate” cu Alonso si Sanches.

Andrei_Fcbm
Vizitator
Andrei_Fcbm

Lewandowski hat-trick aseară, Muller dublă. La națională merg bine, in schimb la Bayern, ratangii de serviciu cei doi!

fcdm3
Moderator

Lewa a ajuns la 5 goluri din 7 pentru Polonia in preliminarii. Iar din celelalte doua unul a fost autogol provocat de sutul lui Lewa. Deci practic ar avea 6 din 7. Si aseara am vazut o diferenta de la cer la pamant intre el si restul coechipierilor lui polonezi. Fara el, nationala poloneza ar fi o echipa oarecare…

florins
Membru
florins

bayern8: Ceva, ceva vom castiga, dar eu mizez pe scenariul propus de tine!

bayern8
Membru
bayern8

Salut! Dezamagitor, dar totodata ma asteptam.
E normal sa mai si pierzi puncte cand ai antrenor nou si o alta mentalitate.
Sa nu uitam ca Real, Barca, Borussia au pierdut si ele puncte, tot acum.
In anii trecuti, inainte de Guardiola, echipa juca bine abia spre sfarsitul lui noiembrie. Acum sa vedem in cat timp reuseste antrenoeul sa ii “invete
”.
O noua idee pentru mine: anul asta nu castigam nimic, dar in 2 maxim 3 ani luam o tripla. Exact ca si cealalta.
Ce parere aveti?

Urmareste-ne pe Facebook
Parerea fanilor

Vom reusi tripla istorica?

View Results

Loading ... Loading ...
Parteneri
Help us run this site…