Durerea trece, rănile se vindecă, dar semnele rămân pentru totdeauna

Când Franck Ribery avea de doi ani, familia sa a nimerit într-un accident rutier. Micul Franck, care, în acel moment, stătea pe bancheta din spate, a fost proiectat cu fața în parbriz și, pentru tot restul vieții, s-a ales cu două semne adânci, pe partea dreaptă a feței. Deja după mulți ani, când Ribery a devenit jucător celebru, i s-a oferit să scape de ele, cu ajutorul plasticienilor, însă Franck a refuzat, argumentând prin faptul că aceste cicatrici îl motivează și-l fac mai puternic. E adevărat sau nu – cine știe. Însă altceva e sută la sută adevărat – pe parcursul a mai mulți ani, Franck a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai clubului bavarez. El a fost o parte componentă esențială a echipei, ce a jucat 3 finale de Champions League în 4 ani. A bucurat publicul cu un joc excepțional, și-a dus echipa în spate, a fost un adevărat lider. Însă mereu vine acea clipă, când chiar și așii încep a îmbătrâni. Iar Franck nu este o excepție. Are deja 32 de ani. Timpul zboară.

În 2013 a fost cel mai bun jucător din Europa și în top 3 candidați pentru Balonul de aur. În sezoanele sale de glorie, Ribery bătea, în medie, câte 10-12 goluri și dădea până la 20 de pase de gol, jucând pe post de winger sau atacant lateral. Pentru apărătorii adverși era o nenorocire să joace contra lui. Probabil că aveau vise de coșmar cu el. Rapid, mobil, având un dribling extraordinar și fiind capabil să-l aplice în viteză mare, acest pitic își dezorienta adversarii, ca pe niște popice de bowling. Se avânta spre capătul flancului, de unde centra exact sau dădea vreo pasă ascunsă atacanților. Uneori, Ribery ajungea până la careul advers și, brusc, mișcându-se spre centru, expedia șuturi devastatoare pe poartă. Printre altele, șuturile sale sunt de excepție. Franck are o viziune minunată a terenului de joc și e capabil de a lua decizii rapide. Nu e zgârcit la posesie, mereu pasează partenerilor săi. De aici și provin locurile sale prin topurile clasamentelor de asistenți. Altfel spus – un jucător de vis pentru orice antrenor. În anii lor de glorie, Ribery și Robben, adică Robbery, terorizau și rupeau în bucăți sistemele defensive rivale, ca niște adevărați Îngeri ai Infernului. Toată Europa cunoștea acest duet. Erau temuți și respectați. Însă anii trec, iar vârsta își ia din ce i se cuvine.

Într-adevăr, la 32 de ani, e destul de dificil să joci la acest nivel. Mai mult decât atât, postul, pe care joacă, este extrem de extenuant, necesitând pregătire fizică și rezistență maximă. În ultimele sezoane, Ribery nu mai e același. Acest lucru e vizibil. A pierdut din mobilitate și agilitate. Nu mai e la fel de rapid, nu-i mai reușește de fiecare dată să scape de marcajul adversarilor, să se strecoare printre ei. Da, măiestria sa nu-l părăsește, pasele sunt la fel de precise și chibzuite, însă nu te poți baza doar pe aceste calități, dacă joci pe un post, cum e al său. E de subliniat ”contribuția” accidentărilor la cele de mai sus, care se țin scai de francez de aproape două sezoane. Din cauza lor Franck a ratat Campionatul Mondial din Brazilia, după încheierea căruia și-a anunțat retragerea de la națională. E o mare pierdere pentru Franța, dat fiind faptul că Franck a fost finalistul mondialului din 2006, iar, în echipa curentă, era un adevărat motor al atacului, un jucător-cheie. S-au pus mari speranțe pe el, pentru Euro-2016 de acasă, însă Franck nu va mai juca în această competiție. Într-un interviu, a exclus orice posibilitate de revenire la națională, fiind decis să se concentreze asupra echipei de club. Astfel, l-a înfuriat pe Platini, care l-a amenințat chiar și cu descalificarea, la nivel de club, argumentându-și nemulțumirea prin faptul că un jucător nu are dreptul de a ignora chemările la națională, pentru că antrenorul principal e cel, care decide. Dar și pe Franck îl putem înțelege. Își dă seama că nu mai e tânăr și vrea să joace cât mai mult timp la nivelul unei echipe, cum e Bayern. În plus, deja are un înlocuitor demn la națională – Antoine Griezmann. Iar Ribery trebuie să aibă grijă de forma sa și de revenirea la ritmul de joc, căci sezonul 2014-15 a fost și mai tulburat, decât 2013-14, iarăși din cauza accidentărilor. Abia s-a refăcut, a început, pas cu pas, a se integra în joc, a da goluri, și iarăși s-a traumat decisiv. Sezonul curent va începe mai târziu pentru el. Douglas Costa, care s-a dovedit a fi un transfer de minune, a fost adus pe postul său. Franck are un concurent serios și îl așteaptă un volum colosal de muncă.

Ribery dintotdeauna a fost un jucător de bază pentru Guardiola, însă având în vedere accidentările sale, se pare că, în acest sezon, accentul va fi pus pe Costa. Iar pentru Franck, lucrurile doar se complică.

Ribery niciodată nu s-a ferit de greutăți. Au fost vremuri când s-a lăsat de fotbal și a săpat șanțuri în Boulogne, alături de tatăl său, pentru a câștiga măcar ceva bani. Pe teren nu ceda nimic, cerea dedicație maximă atât de la parteneri, cât și de la sine însuși. A ajuns până și la o bătaie cu Robben, în vestiare. Mereu s-a luptat cu obstacolele și, revenind, aprindea flacăra în inimile fanilor, demonstrând că își merită statutul și salariul, deloc mic. Însă, anterior, recuperările aveau loc mai lejer. Vârsta deja nu mai e de partea sa. Ultimele accidentări l-au apropiat de linia de finiș. Însă, la naiba, sincer chiar aș vrea să cred că, încă vreo câțiva ani, vom avea ocazia să savurăm jocul extraordinar al lui Franck, cu care ne fermeca. În urmă cu vreun an, a mărturisit că visează să-și încheie cariera la Bayern și să rămână cu traiul în Munchen. Să sperăm că visul său va deveni realitate și că nu va fi fugărit din echipă, ca o unealtă, a cărei termen a trecut. O astfel de atitudine față de veteranul francez ar fi o rușine pentru grandul german. Ribery mai are ce spune. Să-i dorim multe forțe și multă răbdare și suntem în așteptarea momentului, când il vom vedea jucând și sărbătorind golurile înscrise.

sursa: Pablo Gribble, fc-bayern.ru/sports.ru