La 32 de ani, Franck Ribery traversează cea mai grea perioadă a carierei. Măcinat de accidentări, mijlocașul lui Bayern ar putea chiar să spună adio carierei de fotbalist încă din această vară, după cum anunță jurnaliștii de la L’Equipe.

Ribery are mari probleme la gleznă și presa din Germania scrie că fotbalistul va rata, cel mai probabil, prima parte a pregătirii cu Bayern, din luna iulie.

“Din păcate, statistica ne arată că Franck a fost accidentat mai mereu în ultimii doi ani”, susține Karl-Heinz Rummenigge.

Dacă Rummenigge pare pesimist, agentul starului francez încearca să pună lucrurile într-o lumină mai bună.

“Franck vrea să revină și să joace, este foarte supărat pe toată situația sa. Face tot posibilul să revină și să-și încheie cariera cu o performanță spectaculoasă”, a spus agentul lui Ribery.

În acelasi timp, Ribery se declară îngrijorat de situația sa.

“Am fost în vacanță în Ibiza, la Paris, dar m-am simțit ca în cușcă. Îmi plac sporturile nautice, dar le-am evitat ca să nu mă accidentez. Situația mă enerveaza, este o catastrofă! Sunt un om liber, am tot ce mi-am dorit vreodată, doar că nu pot să alerg. Încerc și nu pot”, a declarat Ribery.

Ultimul meci oficial al lui Franck Ribery a fost returul cu Șahtior Donețk, din optimile UEFA Champions League. După 0-0 în Ucraina, echipa lui Pep Guardiola a câștigat returul cu 7-0, iar Ribery a înscris al treilea gol al campioanei Germaniei.

În sezonul precedent din Bundesliga, Ribery a bifat 15 meciuri, însă în doar 9 partide a fost titular.

În acest moment, Bayern îi caută înlocuitor lui Ribery. Brazilianul lui Mircea Lucescu de la Șahtior, Douglas Costa, are șanse mari să ajungă la Munchen, după cum scrie jurnalistul italian Gianluca Di Marzio, care a mai anunțat din timp și alte mutări importante din Europa.

Angel Di Maria, de la Manchester United, este o altă variantă pentru Bayern, care l-ar urmări și pe Paul-Georges Ntep, jucătorul de 22 de ani care evoluează pentru Rennes.

Cotat la doar 10 milioane de euro de site-ul transfermarkt.de, talentatul fotbalist camerunez are însă un mare dezavantaj: lipsa experienței în cupele europene. Bayern are nevoie de un jucător care să se integreze imediat în mecanismul lui Guardiola și să fie o soluție mai ales pentru bătăliile importante din UEFA Champions League.

sursa: digisport.ro

0 0 vote
Article Rating
11 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
iliecristian
iliecristian
25 June 2015 19:36

Nu, este suficient guardiola.

BlackEye
BlackEye
25 June 2015 14:47

A revenit Nerlinger la echipă de am început din nou să facem transferuri tîmpite?

fcdm3
Moderator
25 June 2015 13:19

Un reporter SPORT1 a anuntat pe Twitter ca Bayern il va transfera pe Douglas Costa, pentru care va plati 35 mil. euro.
In timp ce varianta Griezmann se pare ca a cazut, vad ca se insista pe varianta Di Maria. Eventual, la schimb cu Schweini plus o suma (cam mare) de bani. Beckenbauer a spus raspicat ca-si doreste ca Schweini sa ramana la Bayern “unde mai poate juca la nivel inalt cel putin 2 ani, dupa care ar putea pleca in USA, la New York”, facand referire la faptul ca si el a jucat spre sfarsitul carierei la Cosmos New York.

Andrei_Fcbm
Andrei_Fcbm
25 June 2015 9:02

Salut! Si eu sunt nou… 😀 Am citit in Bild ceva de Ntep de la Rennes, ca ar fi dorit de Bayern. Mi sa parut o gluma. Pe Ntep il vad pe la Arsenal, nu la o echipa de nivelul lui Bayern Munchen. In schimb varianta Felipe Anderson de la Lazio mi se pare chiar o varianta ok. Are tot 22 ani ca Ntep dar e mult peste el!!!

fcdm3
Moderator
24 June 2015 17:19

@bavarezul13: Daca nu stiai, Ribery a declarat nu numai ca vrea sa-si incheie cariera la Bayern dar vrea sa se stablieasca definitiv la München, pentru ca iubeste acest loc.
Personal, cred ca Franck mai poate juca fotbal, nu cred ca s-a terminat totul acum.
@DDP99: Bine ai revenit! Cred ca esti cel mai mic fan de aici… iar eu printre cei mai batrani 🙂

gery76
gery76
24 June 2015 17:08

@lesas: -In primul rand problemele de sanatate ale lui Deisler incepusera mult mai devreme,el de la 25 de ani fiind practic o umbra,nu mult dupa aceea urmand si retragerea,este adevarat si in urma unei depresii severe ce-i putea aduce practic sfarstitul ,precum regretatului fost portar international german Thomas Enke. -La Bayern n-ar fi primul caz de retragere prematura,cel mai elocvent fiind cel al lui Paul Breitner care in 1983 a stupefiat o lume intreaga prin anuntul retragerii din fotbal la doar 31 de ani ,dupa ce devenise vice-campion mondial in ’82 cu R.F.Germania in ’82.Cazul lui totusi difera de cel al lui Ribery,caci Breitner fusese campion mondial in ’74,campion european in ’72,castigator de C.C.E in ’74,deci castigase cam tot ce se putea castiga cu exceptia ”balonului de aur,dar acolo a avut si putin ghinion,in momentele de varf ale carierei sale fiind eclipsat la nivel individual de Beckenbauer si Cruijff in perioada ’72 si’76 si apoi de Rummenigge ’80 si ’81 si Rossi ’82. -Eu zic ca si la Ribery, pe langa faptul evident al accidentarilor,este problema lipsei de comunicare intre… Citeste mai mult

DDP99
DDP99
24 June 2015 13:34

Ma bucur ca m-am intors pe forum deoarece sunt elev de clasa a 8-a si a trebuit sa invat pentru examene, dar acum s-a terminat si asta 🙂 (chiar spectaculos daca vroiati sa intrebati). Nu am mai citit forumul de cel putin o luna dar am fost la curent cu ce se mai intampla pe la club. Sincer, as vrea ca in aceasta vara sa scapam de Guardiola (daca se poate bineinteles) si sa-l aducem pe Griezmann de la Atletico, pe care il vad ca pe un inlocuitor perfect pentru Ribery, are viteza, dribling, poate crea faze periculoase dar si da goluri. Cam atat am vrut sa spun si repet, ma bucur ca m-am intors pe forum 🙂

iliecristian
iliecristian
24 June 2015 5:46

Inlocuitori de nivelul lui Robben si Ribery costa peste 50 mil. euro. Din pacate pentru Bayern, a dat aproape 80 mil. euro pe Gotze si Martinez, care in era guardiola, au aratat ca niste jucători anonimi. Am mai spus si repet, cel mai bun transfer pentru Bayern, ar fi sa vina un antrenor care sa faca ceva bun, nu sa distruga.

lesas
lesas
23 June 2015 21:42

@bavarezul13: nu inteleg de ce vandut , merita sa-si incheie cariera aici

bavarezul13
bavarezul13
23 June 2015 19:16

Eu sunt tare curios dacă luăm un înlocuitor de valoarea francezului sau ciurucuri. Ribery trebuia clar vândut de vara trecută, dacă nu chiar de acum 2 ani. Și Robben trebuia dat vara trecută și ar trebui dat și acum. Spre surprinderea mea Robben chiar e la un nivel foarte înalt, însă la ce bun dacă în meciurile importante e accidentat? Problema e că înlocuitori la nivelul celor 2 sunt foarte greu de găsit, chiar și pe sume fabuloase.

lesas
lesas
23 June 2015 11:50

si cand te gandesti ca ar putea ajunge pe lista celor care si-au incheiat cariera mai devreme decat trebuia asemeni lui sagnol , deisler s.a.m.d; dar sa speram ca nu , trebuie sa revina pentru ca este un simblol al echipei

Subscribe via Email

Introdu adresa de e-mail pentru a primi notificare pentru orice postare noua adaugata pe site

Urmareste-ne pe Facebook
Parteneri
Help us run this site…
11
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x