30 November 2021

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Bolnavul e viu sau ba?

RB

Articolul a fost publicat pe 11 mai, înaintea returului cu Barcelona, deoarece, vorba autorului, ”acest meci nu mai are nicio importanță”.

Două titluri de campioană și două semifinale de UCL – iată rodul muncii lui Guardiola la Bayern. Două mari înfrângeri de la supercluburile spaniole și doar 5 victorii în 18 meciuri cu rivalele principale din UCL și Bundesliga – o altă roadă a aceleiași munci. Este evident că această perioadă a avut atât clipe reușite, cât și eșecuri. Iată ce părere am eu despre Guardiola și Bayern.

Să începem cu partea bună. În linii generale, jocul, care, inițial, părea a fi atractiv și neobișnuit, până la urmă, a ajuns să provoace diferite senzații, de la plictiseală până la frustrare. Necătând la asta, el aducea un rezultat. Prin urmare, poate nu stau atât de rău lucrurile?

Așadar, ce poate fi apreciat în munca specialistului spaniol?

Analiză superficială: posesie, presing intens și avansat, o varietate de scheme tactice, îmbunătățirea statisticii apărării.

De fapt, nu a fost mare progres în niciuna din cele de mai sus. Bayern a început a avea posesie mai mare încă pe vremea lui Heynckess – vă aduceți aminte de semifinala cu Barcelona din 2013, cum ne miram de faptul că bavarezii au cedat adversarului mingea? Guardiola a transformat dorința de posesie într-un absurd: adversarul era închis la cel mult 30m de propria poartă, iar Bayern, în același timp, își micșora spațiul de manevre. Executând indicațiile antrenorului, acei jucători, a căror ambiție de a intensifica jocul le curge prin vene din născare, pe parcursul unui meci dau zeci de pase scurte și inutile, iar, după un timp, aceasta devine ceva normal pentru ei. Același lucru poate fi spus despre presing – bavarezii se învățau a-l face încă pe vremea lui Hitzfeld. Schemele tactice – teoretic, sunt multe și asta se vede. 4-2-3-1, 4-3-3, 4-4-2 în linie sau romb, 4-2-2-2, 3-4-3, 3-5-2, 3-6-1 cu variații… În realitate, aceste scheme, care au rolul de a schimba radical cursul jocului, funcționează doar cu adversari slabi și nu rezistă încercărilor adevărate. Mai mult decât atât – faptul că sunt multe aranjamente nu înseamnă și că echipa este flexibilă, din punct de vedere tactic. Iar apărarea – hai să fim serioși. Dacă și a rezistat echipa 75 de minute pe Camp Nou, atunci a fost grație lui Neuer, în mare parte, și apărătorilor, care reușeau să facă față doar datorită presiunii enorme. Spre deosebire de antrenor, care a aranjat defensiva într-o manieră atât de binevoitoare, încât a fost ziua ușilor deschise în careu. Într-adevăr, dacă e să privim mai atent, majoritatea adversarilor din categoria foaie-verde n-au mai reușit să se apropie de careu, și puteau doar să viseze la șuturi pe spațiul porții. Însă vorbim de adversarii foaie-verde, pentru că acele echipe, care nu prea sunt foaie-verde, am senzația că au reușit toate să înscrie.

Analiză amănunțită: cultura pasei, inteligență tactică, combinații scurte, setea de gol, progresul jucătorilor slabi.

Primele trei sunt caracteristice pentru tiki-taka lui Guardiola. Într-adevăr, pasele au devenit mai rapide, mai precise și mai sigure, ceea ce este un plus indubitabil, indiferent de adversar și de fotbalul acestuia. Într-adevăr, jucătorii se mișcă mai rapid și mai organizat și, într-adevăr, mult mai des apar în poziții de șut, după combinații scurte. Jucătorii inteligenți s-au adaptat rapid tuturor acestor mici elemente ale fotbalului lui Guardiola. S-ar putea de spus că este singurul plus considerabil al venirii lui Pep, pentru că dezvoltarea jucătorilor slabi, deși este un lucru nobil, nu e chiar atât de important pentru un superclub. Decât să-ți bați capul doi ani cu Rafinha, nu e mai rațional să-l vinzi cu vreo 7-8 milioane și, în locul lui, să aduci un alt jucător, mai bun, pentru 15 milioane? Vorbind direct, e un fleac pentru Bayern. Cu toate acestea, ridicând nivelul lui Rafinha, Bernat, Rode, Guardiola a reușit, într-un moment critic, să închidă lacunele, evitând un eșec total. Adică eșecul a fost să fie, dar nu unul total. Putea fi mai rău. Și despre goluri: o mulțime de victorii, la scoruri deosebit de mari, au fost pe placul suporterilor. Înainte echipa mai făcea economie de forțe, limitându-se la 2-3 goluri în situațiile, în care putea să înscrie cel puțin 5. Acum își nimicesc adversarii nenorociți. Cu toate că din asta nu este vreun folos real, oricum e o satisfacție.

JG

Cam atât. Am pomenit de titlurile de campioană și de semifinalele UCL. Dar astea sunt obiectivele minime, și ar trebui să-ți fie rușine, dacă nu le atingi. Sunt sigur că, în curând, vom afla dacă îi este rușine lui Guardiola, cu toate că le-a atins. Până atunci, să vedem minusurile.

Deznădejdea din atac
O astfel de situație deja a devenit clasică: 21 de jucători se îmbulzesc pe o treime de teren, iar Neuer se plictisește nerăbdător pe la mijloc, pe lângă cerc. Și doar apărătorii centrali, poposiți pe aici, au spațiu de manevrare cu mingea, pentru că toți jucătorii de creație sunt înconjurați de adversari perseverenți, ce nu-i lasă liberi nici pentru o clipă. Este obositor și chinuitor să vezi una și aceeași: Gotze și Muller mai răresc flancul, primesc mingea lângă linia de margine, fac niște fente, pasează înapoi spre apărătorul de bandă, fac o mișcare circulară, pentru a scăpa de presing, și revin pe poziție pentru a repeta toate astea. Nu Weiser, care încă este verde, sau curierul Bernat, ci Muller (!) și Gotze (!). Te gândești la faptul că nu degeaba are Bayern jucători de clasă mondială, capabili de a diseca orice apărare. Uneori le reușește. Însă și Barcelona are jucători de top, care nu sunt mai slabi cu nimic decât bavarezii, iar Luis Enrique, încă tânăr și fără experiență, brusc a devenit preocupat de problema de a avea mai mult spațiu, dacă e posibil. S-a frământat, a găsit o soluție, a aplicat-o și i-a dat una după ceafă lui Guardiola. Iar noi nu am fost doar spectatori, ci am reușit să descifrăm câte ceva.

Regresul jucătorilor și haosul din lot
Dacă tot am pomenit de eroul finalei CM, să vedem ce-i cu el. Oameni aleatori nu devin eroi de finale. Îmi vin în minte următorii, în ordine inversă: Iniesta, Buffon, Ronaldo, Zidane, fără eroi în 94 și Andreas Brehme în 90 (nu toata lumea își va aduce aminte de el, dar, pe cuvânt, a fost un apărător monumental, un luptător și un jucător foarte inteligent). Și Gotze. Un flăcău mic, îngrijit, cu chip de copil, de parcă l-a pupat dumnezeu în frunte. Iar acum, să pomenim vreun gol, la care a participat. Vă dau un indiciu: o pasă de gol, în ultimele 15 meciuri, și aia cu ajutorul unei devieri de la apărător. Ce s-a întâmplat? I s-a urcat faima la cap? Dar vă puteți aminti vreun interviu de-al său, în ultimul an? Vreo laudă de sine pe rețelele sociale? Vreun scandal sau vreo critică a antrenorului? Atunci, poate omul a obosit? Până la urmă, a avut loc CM, apoi un scurt concediu, apoi un sezon întreg în echipa de bază. A obosit, fără îndoială, cu atât mai mult că nu are constituție fizică de titan. Însă oboseala nu e atât fizică – Gotze continuă să se miște pe teren, să facă presing, să scape de marcaj și să accelereze. Oboseala este una psihologică – o neputință totală, o lipsă de siguranță de sine, iar aici vina este a antrenorului. Să fii, teoretic, jucător de bază și un sezon întreg să nu ai o poziție concretă, să joci permanent și să fii rezervă în momentele-cheie, să pierzi timpul pe flanc, pasând mereu înapoi, și să fii unul dintre cei mai tehnici jucători din lume – toate astea plus forțele fizice limitate fac împreună o armă perfectă pentru a distruge un mare talent. În fine, să-l lăsăm în pace pe Gotze, vom discuta aparte despre el într-un alt articol. Ce ziceți de geniala decizie de a transforma doi dintre cei mai buni apărători de bandă din lume în niște mijlocași bunișori? Ce ați zice dacă Ancelotti l-ar muta pe Cristiano în locul lui Carvajal, pentru că acesta aleargă rapid și poate centra cu dreptul? Dacă Terry, care e fundaș, înscrie 5-6 goluri pe sezon, de ce să nu facă din el Mourinho atacant central? De ce Pep nu vede că Alonso deja are puteri doar pentru o repriză? Cum se face că, înainte, binecunoscutele neajunsuri ale lui Dante erau acoperite de un efort defensiv comun bine organizat, iar acum el este coșmarul tuturor suporterilor? Ce e cu talentul misterios al lui Benatia, evaluat la 30 de milioane? Ca să nu mai zicem de norocul lui Muller și de accidentarea lui Robben – cu Arjen în primul 11, Thomas încălzea banca de rezerve sau mai că juca pe post de apărător dreapta (într-un 3-4-3).

MG

Forma fizică și starea de sănătate a jucătorilor
În a doua jumătate a sezonului, a devenit normă lipsa de energie a unor jucători, numărul lor fiind în permanentă creștere. Niște date statistice din meciul cu Barcelona:
1. Bastian Schweinsteiger nu a câștigat niciun duel, a pierdut cu unul mai mult. Ce a mai făcut înafară de asta – e un mister (îndeplinea vreo misiune secretă a lui Guardiola), însă dacă aveți cumva impresia că i-a fost lene sau nu a fost suficient de motivat, pronunțați tare, răspicat, pe silabe: Schwein-stei-gerrrrrr.
2. Cele mai multe dueluri aeriene au fost câștigate de micul gigant al fotbalului mare – Javier Mascherano. Cum și în fața cui (Muller și Lewandowski, presupun) – gândește-te singur, dragă cititor.
3. Dintre toți bavarezii, doar unuia i-a reușit driblingul pe parcursul meciului, tocmai de 3 ori. Nu contează cine anume pentru că e vorba de Juan Bernat, nu mai mult. S-ar fi întâmplat toate astea, de erau jucătorii în formă fizică adecvată? Nu. Orice apărător din lume se poate pomeni cu fundul pe iarbă, după o fentă a lui Messi. Orice portar din lume poate scăpa o minge printre picioare, după un șut al lui Neymar. Orice echipă din lume poate fi bătută cu 0:3 pe Camp Nou. Problema e alta – cum ești bătut.
Accidentările sunt capitol separat. Obiecțiile lui Guardiola față de echipa medicală pot fi înțelese. Dar Muller-Wohlfahrt a fost de 40 de ani la club, ca să nu mai zicem că cei mai buni sportivi de pe glob se tratau la el. Iar dacă săpăm mai adânc, găsim două nume, ce țin de pregătirea fizică – Lorenzo Buenaventura, care a venit împreună cu Pep, și Holger Broich, la club din vara lui 2014. Iată față de cine aș avea întrebări, întrebări multe și foarte incomode. Abia revenitul Robben s-a reaccidentat după concedierea medicului-veteran, iar această accidentare nu are nicio treabă cu precedenta. Anterior, în perioade diferite, au avut probleme Badstuber, Thiago, Ribery, Schweinsteiger. Partea aceasta nu ține de doctori, care se ocupă de tratamentul accidentărilor, ci de antrenori și reabilitologi, care pregătesc jucătorii pentru revenirea pe teren.

B

Microclimat
La început a fost bine, aparent. Apoi – normal. Apoi – mai rău. Apoi Muller a descris ideile, impuse de Guardiola, printr-un cuvânt scurt, clar și cuprinzător – rahat, iar nemernicul, sclavul și mâncătorul de copii Gotze și-a permis, nici mai mult nici mai puțin, să zâmbească după înfrângere, discutând cu vechiul său prieten din naționalele germane de tineret. Noroiul pare a fi atât de mult, încât iese la suprafață. O lege de fier spune că, dacă într-o echipă sunt mai mult de 3 jucători din aceeași țară, microclimatul este influențat negativ. Iar zâmbetul forțat al lui Sinan Kurt, neamț în proporție de 75%, alături de 6 latini pe banca de rezervă, nu pare deloc să contrazică această lege. Pe teren vedem jucători sârguincioși, ce au rezultate fenomenale în domeniul posesiei, preciziei și numărului paselor inutile, dar nu vedem o ceată de bărbați înfometați, plini de pasiune și nu întotdeauna prietenoși, care sunt gata să-i rupă capul celui, ce-l va supăra pe vreunul din ei – altfel spus, nu vedem o Echipă. Este vizibil faptul că s-a pierdut faimosul spirit de luptător, cu ajutorul căruia erau câștigate meciurile nereușite, iar de o altă armă echipa nu dispune. Există o mulțime de semne indirecte, ce indică faptul că Guardiola nu mai are aceeași autoritate față de jucători, dar felul lui Muller de a se exprima face ca despicarea lor să fie un efort inutil.

Eșecurile
Cam toate înfrângerile echipei au fost eșecuri. Diferite eșecuri, care, însă, au o trăsătură comună: într-un anumit moment, echipa pierdea controlul asupra situației. Fiascoul din defensivă – nu unul, ci unul după altul. Incapacitatea din atac – nu una ocazională, ci totală și fără soluții. Dezastrele de pe Volkswagen Arena, Dragao și Camp Nou, rușinoasele lovituri de departajare cu Borussia – toate au avut loc în doar 4 luni. Și invers: în doi ani practic nu au fost înfrângeri în lupte înverșunate, dacă nu includem aici și cele două meciuri gemene cu City, în care luptătorii experimentați au decis să nu se forțeze doar de dragul suferinței șeicilor. Problema este într-atât de dureroasă, încât nici nu mai vrei să vorbești de ea. 4 eșecuri totale în 4 luni (plus meciurile cu Real, care încă nu au fost date uitării) – sunt prea multe, domnule Guardiola. Una ca asta nu se tolerează nici măcar la Spartak (sau Rapid București, ar fi mai pe înțeles – n.t.).

Nu e de mirare că, după toate cele spuse, am tras o singură concluzie, una simplă de tot: Josep Guardiola nu mai are ce oferi acestei echipe. Punct.

TM

sursa: Aramius (Aram Hovsepyan), sports.ru

Distribuie pe:
6 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
6
0
Posteaza un comentariux
()
x