17 October 2021

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Franck Ribery și-a anunțat retragerea de la nationala Frantei!

Șoc în Franța! După ce a ratat Cupa Mondială din Brazilia din cauza unei accidentări, Franck Ribery a anunțat că se retrage definitiv de la naționala Franței! Asta chiar și în condițiile în care acesta ar fi avut asigurată participarea la următorul turneu final, CE 2016, care va avea loc tocmai în țara sa natală!

Într-un interviu acordat germanilor de la Kicker, fotbalistul și-a motivat decizia prin argumente de ordin personal.

“Mă opresc, pentru că am realizat că acest moment a venit. Vreau să îmi îndrept atenţia asupra familiei mele şi să mă concentrez total asupra muncii mele la Bayern Munchen, dar şi să fac loc la echipa naţională tinerilor talentaţi.

Trebuie să ştii când să te opreşti, iar acum a venit momentul să merg înainte. Am văzut la Mondial că nu sunt griji pentru viitorul echipei Franţei. Cu mine au fost urcușuri și coborâșuri la națională, dar acum este momentul unui nou capitol”, a declarat Ribery pentru cei de la Kicker.

Fotbalistul a debutat pentru echipa națională a Franței în 2006, la vârsta de 23 de ani, strângând până în prezent 81 de selecții și 16 goluri.

sursa: digisport.ro

Distribuie pe:
9 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
9
0
Posteaza un comentariux
()
x