8 March 2021

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

FC Barcelona (v. FC Bayern)

E prima oară după mult timp în care FC Barcelona nu este considerată favorită, impresie creată pe fondul jocului mai slab, adică odată cu începerea tratamentului în New York a lui Tito. Contrar tuturor criticilor, Barca nu poate juca fără antrenor, iar acest lucru s-a văzut. În meciurile din februarie-martie băieţii au jucat din amintiri, sub inerţia a ceea ce învăţaseră sub comanda lui Guardiola, fără verticalizări, fără joc direct şi fără atitudine.

Barcelona are în acest sezon (La Liga) 99 de goluri înscrise, 33 primite, 14 goluri date din faze fixe, 62% acurateţea şanselor, 335 şanse create, posesie medie 62%, 90% acurateţea paselor, 57% dueluri câştigate. Din cifrele astea rezultă că Barcelona este o echipă foarte ofensivă, care nu a mai pierdut posesie de 301 meciuri şi care are cea mai mare eficienţă (goluri înscrise/şuturi pe poartă) din echipele din Europa (22%, faţă de 16% cât are Bayern). În ceea ce priveşte Champions League, Barcelona are 68% posesie medie, ia Bayern 57%. Cel mai căutat jucător al Barcelonei este Xavi, care are 1.143 de pase în acest sezon de UCL, lucru bineştiut fiind acela că Xavi dictează tempo-ul jocului. Din fericire, El Cerebro a fost odihnit în ultima săptămână şi este la 100%, cum de altfel a şi declarat.

În perspectiva meciului de mâine am să analizez eventualul prim 11:

Valdes – Alba Pique Bartra Alves – Iniesta Busquets Xavi – Pedro Messi Alexis

Adriano e suspendat, astfel că Tito îl va juca mai mult ca sigur pe Bartra în centrul defensivei.

Mizez pe trio-ul Pedro – Messi – Alexis pentru că cheia acestui meci va fi pressing-ul, iar acesta trebuia pornit de sus, iar Pedro şi Alexis sunt dispuşi la efort atât pe partea ofensivă cât şi pe partea defensivă.

Valdes: cel mai bun portar de reflex, în duelurile 1 v.1, în acest moment.

Alba: a creat 17 ocazii acest sezon (La Liga) dintre care 5 pase de gol. Nu este la fel de ofensiv ca Alves nu pentru că nu ar putea ci pentru că nu i se oferă întreaga bandă aşa cum i se oferă brazilianului. Alba împarte banda, deseori, cu Iniesta şi cu atacantul de pe acea parte.

Bartra: Bartra, deşi a jucat doar 7 meciuri în acest sezon este un jucător care nu iese în evidenţă, dar care este sigur. Zilele trecute a declarat: “dacă voi fi folosit, nu voi dezamăgi”.

Pique: este un jucător inconstant, dar neputând jucând cu Puyol atâta timp, acesta şi-a arătat şi latura de lider. Are experienţa necesară de a coordona apărarea în această semifinală. Are obiceiul de a surprinde defensiva adversă prin urcarea în atac la anumite atacuri poziţionale. Este “o surpriză” implementată de Tito acest sezon, pentru a avea pe cineva cu înălţime în atac, pentru eventualele crossuri. În acest meci va juca fundaş central dreapta (dacă va fi utilizat Bartra), un post cu care el nu este obişnuit.

Alves:  nu a avut o jumătate de sezon foarte bună, dar în 2013 şi-a revenit la forma sa, aceea care l-a transformat în cel mai bun lateral din lume. Acesta are 37 de şanse create dintre care 5 pase de gol. Conexiunea sa cu Messi de pe dreapta, deşi nu mai este la fel de puternică cum a fost anii trecuţi, îşi mai arată din când în când colţii.

Iniesta – Busquets – Xavi: cel mai bun mijloc din lume, fără îndoială. Câştigători ai Cupei Mondiale şi a două Cupe Europene, toate trei consecutive, stau dovadă. Iniesta este cel mai constant jucător al Barcelonei, Busquets cel mai sigur, Xavi cel mai eficient. Din acest sistem de 3, Xavi a fost cea mai slabă piesă întrucât el nu a făcut foarte bine faza defensivă în acest sezon, permiţând astfel să avem o defensivă comparabilă cu 2007, din cauza unor probleme fizice, probleme care s-au rezolvat.

Pedro: are doar 5 goluri marcate în acest sezon şi 5 assisturi (La Liga), dar principala lui calitate este aceea de a fi letal în momentele importante, iar semifinalele UCL este unul dintre acele momente.

Messi: după 2 săptămâni de pauză, este ca un copil care şi-a primit din nou jucăria de la părinţi.

Alexis: În ultimele meciuri Alexis este în revenire de formă. Are 4 goluri şi 8 pase de gol. Creează şanse pentru coechipierii lui, face pressing, se întoarce în defensivă, vede bine spaţiile atât pentru el (demarcare) cât şi pentru colegi (pasare). Problema lui majoră este la finalizare. Este momentul lui acesta.

Jugadors, seguidors, tots units fem força.

Acest articol a fost scris de un membru al comunităţii  FC Barcelona Romania

0 0 vot
Article Rating
27 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
27
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x