Philipp Lahm face lobby pentru Marco Reus! Bayern Munchen îl vrea din iarnă
Philipp Lahm şi-a manifestat dorinţa de a-l vedea pe tânărul star al Borussiei Monchengladbach, Marco Reus, în tricoul echipei Bayern Munchen, din această iarnă.
Atacantul de 22 de ani a avut evoluţii impresionante la Gladbach în meciurile pe care le-a disputat în această campanie de Bundesliga, iar acest lucru nu a trecut neobservat de oficialii grupării bavareze.
“Cel mai bun jucător german trebuie să joace la cel mai bun club, şi acela este Bayern Munchen. Dacă nu ar fi bun nu ar fi un jucător al naţionalei”, a declarat Lahm potrivit Bild.
Interesul liderului din Bundesliga pentru internaţionalul german a fost confirmat de Karl-Heinz Rummenigge, preşedintele clubului din Munchen.
Marco Reus, care a debutat în luna octombrie a acestui an la prima reprezentativă a Germaniei, are contract cu Borussia Monchengladbach până în vara anului 2015 şi o clauză de reziliere de 18 milioane de euro.
sursa: bundesliga.ro