Van Gaal ar putea fi dat afară daca nu castiga la Hannover
Este foarte posibil ca pe Van Gaal să nu-l prindă sfîrşitul sezonului la Bayern. Olandezul e sub o presiune imensă după ce, miercuri, echipa sa a ratat şi al doilea obiectiv al sezonului după titlu: Cupa Germaniei.
Eliminarea suferită în semifinala cu Schalke (0-1) a întins nervii conducătorilor clubului la maximum. Avertizat deja de preşedintele Uli Honess, “voi interveni dacă prezenţa în viitoarea ediţie a Ligii e în pericol”, olandezul va avea de acum numai meciuri de a fi sau a nu fi.
Primul, mîine, în Bundesliga, la Hanovra, unde Bayern nu-şi poate permite să cedeze nici măcar un punct. Altfel riscă să piardă contactul cu gazdele şi cu Leverkusen, principalele contracandidate la poziţiile doi şi trei în clasament, cele care garantează alinierea în toamnă la startul C1, alături de noua campioană a ţării.