KLOSE: N-AM NOROC LA BAYERN
Miroslav Klose bate record dupa record la nationala Germaniei. Atacantul lui Bayern a inscris doua goluri in victoria cu 3-0 a Germaniei in fata principalei contracandidate din grupa de calificare la EURO 2012, Turcia. Klose a ajuns astfel la 57 de goluri marcate pentru Mannschaft si e pe locul 2, la doar 11 goluri distanta de cel mai bun marcator din toate timpurile, Gerd Müller.
Asteptari mari de la Miro Klose vin insa si de la echipa care l-a facut mare, Bayern Munchen. Atacantul n-a reusit sa inscrie inca niciun gol in acest sezon din Bundesliga. “Nu am nici cea mai mica idee de ce nu reusesc sa marchez la Bayern. Sistemul de joc este la fel ca si cel de la nationala, iar colegii mei sunt la fel de buni. Muncesc si imi doresc la fel de mult sa inscriu, dar parca la Bayern nu am noroc“, se plange Klose, care a dat doua goluri norocoase in victoria cu Turcia. La primul dintre goluri, mingea a sarit la el din bara, la cativa metri in fata portii. “Mingea mi-a cazut pur si simplu in cap. Sunt sigur ca la Bayern ar fi sarit la cativa metri in stanga sau in dreapta“, mai zice Klose.
Atacantul lui Bayern a mai batut un record la nationala. I-a luat fata la numarul de selectii chiar presedintelui de onoare de la Bayern, Franz Beckenbauer. Klose are 104 selectii in Mannschaft, iar miercuri poate intra intr-un alt top. Daca va juca in meciul cu Kazahstan, il va egala la numarul de convocari pe Jürgen Kohler. Astfel, Klose va ajunge pe locul 3 in top, in spatele lui Jürgen Klinsmann (108) si Lothar Matthäus (150).
La cum il stim pe Klose, pot sa pariez ca va bate toate recordurile. Poate mai putin pe cel al lui Matthäus…