18 May 2024

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Schalke – FC Bayern 0-3

Columbianul James Rodriguez a înscris, a pasat decisiv, a provocat un penalty și a condus tot jocul lui Bayern. ”Și încă nu e sută la sută fizic”, anunță Carlo Ancelotti.

Trecuseră 23 de ani de când nu mai marcase un columbian la Bayern în Bundesliga. De la reușita lui Adolfo Valencia, într-un meci cu FC Koln, pe 2 aprilie 1994. James Rodríguez a oprit timpul în loc cu jocul său încântător.

Blocat de o leziune musculară încă de la primii pași în Germania, playmakerul împrumutat 2 ani de Real Madrid a avut marți o seară a premierelor: prima partidă ca titular în campionat, primul șut pe poartă și primul gol în Bundesliga!

James i-a făcut uitați pe Robben (gripă) și Ribéry (menajat, doar rezervă). A înscris golul de 0-2, i-a oferit un assist splendid lui Vidal la 0-3 și a provocat penaltyul transformat de Lewandowski (al 6-lea gol în Bundesliga 2017-2018) la 0-1.
Un meci complet al sud-americanului. Și Carlo Ancelotti, antrenorul bavarezilor, insistă că stângaciul din Cúcuta “nu e încă sută la sută fizic”.

“James a fost foarte bun, a jucat în primul rând pentru echipă. Toate combinațiile i-au ieșit”, Carlo Ancelotti

Lasă un răspuns

1 Comment
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
1
0
Posteaza un comentariux