Hoffenheim – FC Bayern 0-6
Bayern Munchen continuă să facă spectacol, indiferent de competiţie – după 3-0 pe terenul lui Chelsea, a câştigat cu 6-0 tot în deplasare, cu Hoffenheim.
Şi cu Lewandowski accidentat, Bayern nu are nicio problemă în a-şi demola adversarii – a fost 6-0 în deplasare cu Hoffenheim, meci întrerupt minute bune din cauza mesajelor jignitoare ale fanilor bavarezilor la adresa acționarului majoritar al lui Hoffenheim, Dietmar Hopp.
Din cauza acestui fapt, partida a avut parte de un moment unic în istoria fotbalului. Mai bine de 10 minute, cele două echipe au refuzat să joace, în fața a peste 30.000 de spectatori șocați. Cei 22 de fotbaliști au pasat amical între ei, așteptând fluierul final al arbitrului.
”Nebunia” a pornit în minutul 77, când bavarezii conduceau cu 6-0. Fanii lui Bayern au afișat câteva bannere ofensatoare la adresa patronului de la Hoffenheim, Dietmar Hopp. ”E un fiu de c***ă”, a fost mesajul suporterilor.
Jucătorii celor două formații n-au dorit să continue partida, în semn de protest față de comportamentul fanilor. Portarul Neuer i-a îndemnat pe ceilalți fotbaliști să părăsească gazonul, în timp ce directorul sportiv al lui Bayern, Hassan Salihamidzic, și-a ieșit din minți.
Jucătorii lui Bayern, antrenorul Flick și legenda bavarezilor, Oliver Kahn, au încercat disperați să oprească acțiunea anti-Hopp a suporterilor, dar fără succes.
După revenirea pe teren a jucătorilor, mesajele fanilor veniți de la Munchen au continuat, așa că fotbaliștii au organizat ad-hoc un protest împotriva ultrașilor.
Au refuzat să joace, sub privirile admirative ale conducătorilor celor două cluburi, aflați la marginea terenului. Suporterii lui Hoffenheim au aplaudat acțiunea.
Manifestul jucătorilor a născut opinii diverse pe rețele de socializare. În timp ce unii microbiști au susținut ideea, alții s-au revoltat.
”N-am văzut așa ceva în viața mea”, a scris un suporter. ”E o zi neagră pentru Germania și Bundesliga. Modul în care a fost gestionată situația e rușinos!”, a fost o altă reacție.
Dietmar Hopp, omul de la care a plecat totul, nu este pe placul multor suporteri din Germania. Aceștia nu-i văd cu ochi buni pe oamenii de afaceri care preiau echipe mici, investesc și apar peste noapte în Bundesliga.
Hopp a preluat-o pe Hoffenheim în anul 2000, când echipa era în Liga a șasea. În 2008, a promovat în Bundesliga. În 2017/2018, gruparea germană a jucat în grupele UEFA Champions League.
Revenind la meci, jumătate din goluri s-au marcat în primul sfert de oră (Gnabry, Kimmich, Zirkzee). Cea mai frumoasă reuşită a semnat-o Coutinho, care a făcut “dubla” după pauză. Ultimul gol a fost marcat de Goretzka. A fost a doua victorie săptămâna aceasta în deplasare, după 3-0 cu Chelsea. 20 de goluri a marcat Bayern în cinci meciuri “afară” anul acesta.
Bayern: Neuer – Pavard, Boateng (Tolisso 46), Alaba, Davies (Hernández 63) – Kimmich, Thiago – Gnabry, Müller (Goretzka 56), Coutinho – Zirkzee.
(sursa: digisport.ro)
Statistica de pe Soccer24 (până în min. 78, cât s-a jucat fotbal):
posesia mingii: 37%-63%
șuturi (pe poartă): 4-25 (1-11)
cornere: 1-7
mingi salvate de portari: 5-1
faulturi: 3-7
cartonașe galbene: 0-0
atacuri (periculoase): 58-138 (21-72)