19 April 2024

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Hoffenheim – FC Bayern 1-0

Bayern a pierdut dupa 4 luni din nou (timp in care a adunat 18 victorii si 2 egaluri), din 23 noiembrie 2016, 2-3 la Rostov in UCL. A fost prima victorie a lui Hoffe in fata lui Bayern dupa 18 meciuri. Bayern a jucat fara Neuer, Costa si Muller (accidentati), Lahm, Boateng, Thiago si Ribery care a intrat in repriza a doua (menajati). Golul a fost marcat de croatul Kramaric (min. 25), jucator adus in vara cu 10 mil. de la campionana Angliei, Leicester. Sutul sau de la 17m a avut o viteza de 93km/h. Stilul lui Julian Nagelsmann (29 ani), antrenorul lui Hoffe, despre care Hoeness a declarat ca-l vede antrenand candva in Bavaria, a pus-o din nou in dificultate pe Bayern, dupa 1-1 pe Allianz in tur. Jucand foarte agresiv (de multe ori peste limita regulamentului, joc tolerat de arbitru), cu un pressing necrutator si cu niste combinatii care, pe contraatac i-au ametit pe jucatorii nostri, prima repriza a fost dominata de gazde, mai ales in ceea ce priveste numarul de ocazii. A doua insa a fost dominata de Bayern (in final, jucatorii lui Hoffe era ”in corzi”) dar ori imprecizia alor nostri, ori portarul Baumann, au facut ca scorul sa ramana 1-0. Apararea a aratat multe slabiciuni, mijlocul a fost inexistent iar atacul s-a vazut destul de putin. Nicio noutate in ceea ce priveste evolutia unor jucatori: Sanches a fost din nou cel mai slab jucator al lui Bayern, Alonso n-a fost in stare sa creeze mai nimic la mijlocul terenului, Coman acelasi jucator neeficient etc. Desi este usor vinovat la gol, Ulreich a avut cel putin doua parade extraordinare. Sa mentionam ca datorita jucatorilor de la mijlocului terenului, gazdele au avut multe contraatacuri periculoase dar nici atacantii nostrii nu au primit mingi utile.
Totusi, aceasta infrangere, care o mai “umanizeaza” pe Bayern in campionat (cum titra un ziar spaniol) nu inseamna mai nimic in economia campionatului, decat niste informatii pur statistice. Distanta fata de echipa de pe locul 2 este linistitoare, 13 puncte separand-o pe Bayern de Leipzig, aceasta din urma avand un meci mai putin de disputat. Hoffe este pe 3 la 14 puncte de Bayern.
Sambata avem derby-ul cu Dortmund pe Allianz!
Statistica de la BILD:
Posesia mingii: 40%-60%
Suturi (pe poarta): 14-21 (4-6)
Dueluri castigate: 48%-52%
Cornere: 7-9
Faulturi: 17-10
Cartonase galbene: 0-1

Lasă un răspuns

2 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
2
0
Posteaza un comentariux