Bayern: ”Am fost neglijenti”
Directorul sportiv al bavarezilor, Christian Nerlinger, a tunat si fulgerat după esecul echipei la Mainz, acuzându-i pe jucători că nu se concentrează suficient.
Bomba etapei a 14-a din Bundesliga a stârnit o adevărată furtună la nivelul conducerii lui Bayern Munchen, care le-a reprosat elevilor lui Jupp Heynckes că au alunecat pe panta delăsării. Directorul sportiv al clubului bavarez, Christian Nerlinger, consideră că jucătorii nu au nicio scuză după ce au pierdut cu 2-3 pe terenul lui Mainz. ”Când iei bătaie în acest mod, este clar că trebuie să te întorci la lucrurile de bază. Am neglijat aceste lucruri în ultimele meciuri si va trebui să reglăm problemele până la partida următoare”, a spus fostul mijlocas.
Bayern a căzut pe locul trei în Bundesliga după înfrângerea de duminică, a treia în ultimele cinci etape. ”Trendul din campionat nu ne este favorabil. Aceste esecuri au produs efecte inevitabil în clasament, de aceea trebuie să o luăm de la capăt cu lucrurile fundamentale – agresivitate, închiderea spatiilor, blocarea adversarului, crearea de ocazii – n-am văzut nimic din toate acestea în ultimul nostru meci”, s-a lamentat Nerlinger.
Oficialul de pe Allianz Arena este însă convins că echipa se va redresa rapid si va câștiga ultimele trei etape, precum si partida de Cupă. ”Am mare încredere în băieti, stiu că ne vom reveni”.
La oaspeti s-a văzut din nou absenta lui Bastian Schweinsteiger, care abia si-a reluat antrenamentele după accidentarea suferită la începutul lunii, în meciul de Liga Campionilor cu Napoli. Bayern mai are de jucat în tur acasă cu Werder Bremen si FC Koln, precum si cu Stuttgart în deplasare.
sursa: tv.eurosport.ro