FC Bayern 1-1 Bayer Leverkusen

Thomas Muller și-a dat autogol și bavarezii au pierdut puncte prețioase.
FC Bayern München și Bayer Leverkusen au remizat, 1-1, într-o partidă care a contat pentru etapa cu numărul 25 din Bundesliga.
Trupa condusă de Julian Nagelsmann a condus după doar 18 minute, însă nu a reușit să se impună și le dă șansa celor de la Borussia Dortmund să se apropie.
Campioana record a Germaniei pornea ca mare favorită în fața celor de la Bayer Leverkusen. Elevii lui Nagelsmann au confirmat acest statut și au marcat rapid, în minutul 18, prin Niklas Sule.
Fundașul german a ajuns la o minge respinsă de apărarea adversă în urma unui corner și a reușit să înscrie cu un șut la colțul scurt.
Oaspeții nu s-au lăsat mai prejos și au răspuns rapid, când Demirbay a centrat din lateral, la o lovitură liberă, iar Thomas Muller a deviat mingea în poarta apărată de Sven Ulreich, rezerva lui Manuel Neuer.
Repriza secundă a fost una de luptă la jumătatea terenului, iar în ciuda unor ocazii la ambele porți, scorul a rămas egal, 1-1.
Bayern are 59 de puncte după 25 de etape, iar ocupanta locului 2, Borussia Dortmund, se poate apropia la 6 puncte, dacă o învinge pe Arminia Bielefeld.
sursa: digisport.ro