23 April 2026

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Prima finală din 2020: Bayern învinge la Leverkusen și merge la Berlin

FC Bayern s-a impus cu 2-0 în semifinala Cupei Germaniei, disputată pe terenul lui Bayer Leverkusen, și a ajuns pentru prima dată din 2020 în ultimul act al competiției. Bavarezii au dominat partida în mare parte și au tranșat definitiv lucrurile în prelungiri.

Vincent Kompany a operat nu mai puțin de șapte schimbări în primul „11” față de victoria cu 4-2 împotriva lui VfB Stuttgart. Printre cei reveniți în echipă s-au numărat Manuel Neuer, Dayot Upamecano, Jonathan Tah și Harry Kane. Mai ales revenirea atacantului englez s-a făcut simțită încă din primele minute.

Din start, campioana Germaniei a preluat controlul în BayArena. Bayern a împins-o pe Leverkusen în propria jumătate în mai multe momente și și-a creat primele ocazii. Dayot Upamecano a trimis puțin peste poartă din apropiere (5), iar puțin mai târziu Luis Díaz a ratat o execuție spectaculoasă, respinsă de Mark Flekken (16). Și Harry Kane a apărut de mai multe ori la finalizare, însă fără să reușească să deschidă scorul la început.

În minutul 22, bavarezii au fost în cele din urmă recompensați pentru presiunea exercitată. După o repunere de la margine, Bayern a combinat prin Jamal Musiala în careu, iar mingea centrată de acesta a ajuns la Kane, care a împins-o din apropiere în poartă pentru un 1-0 meritat.

Bayern rămâne dominanta, Schick are cea mai mare șansă a lui Bayer

După golul de 1-0, Bayern a continuat să fie echipa mai bună. Michael Olise l-a testat pe Flekken cu un șut de la distanță (28), iar Kane a trecut foarte aproape de al doilea gol chiar înainte de pauză (40). Leverkusen, în schimb, a fost complet inofensivă în prima repriză și nu a avut niciun șut pe poartă.

După reluare, echipa gazda a părut pentru scurt timp mai activă. Nathan Tella l-a încercat pe Manuel Neuer cu un șut de la distanță (52), însă căpitanul lui Bayern a fost la post. Puțin mai devreme, Robert Andrich a evitat în ultimul moment golul de 2-0 după o fază a lui Musiala (49).

Pe măsură ce timpul a trecut, Bayern a recâștigat controlul. Harry Kane a irosit două ocazii bune din poziții favorabile (62, 64), iar Josip Stanišić și Konrad Laimer au avut și ei alte încercări. Leverkusen a rămas combativă, dar a ajuns rar periculos în fața porții. Cea mai mare șansă a gazdelor i-a aparținut lui Patrik Schick, care a reluat cu capul de la aproximativ zece metri, după o centrare din dreapta, însă a trimis peste transversală (70).

Finalul aduce decizia

În ultimele minute, Leverkusen a crescut presiunea și a împins tot mai multe oameni în atac. „Werkself” s-a instalat mai des în jumătatea lui Bayern, însă defensiva compactă a bavarezilor a închis aproape toate culoarele importante. Vincent Kompany a reacționat cu schimbări defensive, l-a introdus, printre alții, pe Min-jae Kim în locul lui Jamal Musiala și a trecut la o formulă mai stabilă.

Când Leverkusen a forțat totul în prelungiri, s-au deschis spații pentru contraatac. Mai întâi, Luis Díaz a ratat dintr-o poziție lateral-stânga, fiind oprit de Flekken (90+1), iar apoi a venit decizia. Leon Goretzka a fost lansat în dreapta și a trimis din alunecare o pasă precisă în centru către Díaz. Columbianul a făcut câțiva pași și a înscris de la aproximativ 13 metri, pe lângă portar. Inițial, faza a fost anulată pentru ofsaid, însă după intervenția VAR golul a fost validat (90+3).

FC Bayern ajunge astfel din nou în finala Cupei Germaniei, după o lungă perioadă de așteptare, și va întâlni pe 23 mai, la Berlin, câștigătoarea celeilalte semifinale dintre VfB Stuttgart și SC Freiburg, meci programat joi seară. Până atunci, bavarezii joacă sâmbătă în Bundesliga, în deplasare la Mainz 05, iar săptămâna viitoare urmează semifinala din Champions League cu Paris Saint-Germain.

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
0
Posteaza un comentariux