20 April 2026

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Avancronica FC Bayern – Greuther Fürth

Duminica aceasta, FC Bayern încheie o săptămână încărcată cu un meci acasă, împotriva ultimei clasate din Bundesliga, Greuther Furth, lovitura de start având loc la ora 16:30. În urma unor rezultate mai puțin favorabile, trupa lui Julian Nagelsmann intenționează să pună capăt acestei perioade cu ajutorul unei victorii în acest meci.

 

  • Înfruntarea dintre cele două echipe va fi un meci al extremelor: cel mai bun atac din Bundesliga (FC Bayern cu 70 de goluri înscrise), va întâlni cea mai slabă apărare a campionatului (Greuther Furth a încasat 57 de goluri în acest sezon). Pentru Bayern, cifra de 70 de goluri marcate în 20 de etape reprezintă o premieră, întrucât nicio altă echipă nu a mai reușit să înscrie de atât de multe ori după acest număr de meciuri. 

 

  • Din 1965, de când Bayern a promovat în Bundesliga, cele două echipe s-au întâlnit doar de cinci ori. Bayern a reușit să se impună mereu, unul dintre meciurile dintre cele două echipe a necesitat lovituri de departajare pentru a stabili câștigătoarea (1998, în Cupa Germaniei). 

 

  • Cum am menționat anterior, meciul dintre Bayern și Greuther Furth este un meci al extremelor. Acest lucru nu vine doar datorită diferenței amintită la primul punct al avancronicii, ci și datorită pozițiilor din clasament: bavarezii ocupă primul loc, iar oaspeții de mâine sunt ocupanții ultimului loc. Istoria ne arată că Bayern a fost mereu favorită atunci când a jucat împotriva echipelor ce au ocupat ultimul loc în clasament: în ultimele 27 de meciuri de acest tip, Bayern a fost neînvinsă (a câștigat 24 de meciuri, și a remizat de 3 ori). În general, la nivelul întregii ligi, în ultimele 18 meciuri dintre primul și ultimul loc, “the basement boys” au reușit să câștige o singură dată: acest lucru s-a întâmplat în 2016, când Ingolstadt a învins-o pe Leipzig cu 1-0. 

 

  • Robert Lewandowski pare să aibă aceeași foame de goluri ca și în sezonul trecut, când și-a trecut în cont recordul de goluri marcate într-un sezon (41). În actuala stagiune, polonezul a înscris 26 de goluri în 22 de meciuri, un record care îi aparține, bineînțeles, tot lui. 

 

  • În ciuda faptului că se află pe ultimul loc, Greuther Furth pare să aibă parte de o ascensiune în a doua jumătate a acestui sezon. În 5 meciuri, elevii lui Stefan Leitl au adunat 8 puncte (2 victorii, 2 egaluri și o înfrângere), ceea ce înseamnă că în 5 meciuri au adunat mai multe puncte decât în întreaga jumătate a acestui sezon. Totuși, în deplasare, adversarii noștri nu au fost atât de eficienți, reușind să adune doar un punct din 11 deplasări în acest sezon.

 

Declarațiile lui Julian Nagelsmann înainte de meci

despre Jamal Musiala: Jamal a avut parte de un control medical, deoarece și-a încheiat carantina. Este nevoie totuși să verificăm dacă totul este în regulă. Dacă totul merge bine, vom vedea dacă va putea fi disponibil pentru meciul de duminică.

Serge are un usor disconfort muscular dupa meciul de miercuri, a lucrat in sala azi. King are o lovitura la gambă, este incert pentru duminica. Va trebui sa asteptam sa vedem. Cu Leon, Phonzy si Manu, situatia este cunoscută – nu este nimic nou.

Toți fundașii au încrederea mea. Este un sport de echipă atât în apărare, cât și în atac. Am analizat totul. Întotdeauna este nevoie de ceva timp să ne obișnuim cu procesul, dar vom ajunge acolo ca echipă. Vom stabiliza cu siguranță apărarea din nou.

(despre atmosfera din echipă): Nu sunt mereu în vestiar, pentru că vreau ca băieții să vorbească între ei. Vrem să rămânem critici atât în echipă, cât și în afara ei, pentru că avem anumite standarde, la fel ca și clubul și fanii noștri.

(despre Furth): S-au dezvoltat foarte bine și sunt o echipă foarte muncitoare din punct de vedere defensiv. Joacă cu un decalaj foarte mic între apărare și mijlocul terenului, nu ai mult spațiu. Sunt foarte stabili. Suntem provocați și dispuși să facem un meci bun.

 

Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
0
Posteaza un comentariux