Category Archives: Istorie si curiozitati

De la Zlatko Cajkovski la Julian Nagelsmann: Istoria antrenorilor lui Bayern in Bundesliga

Bayern München este cel mai decorat club din istoria fotbalului german cu 29 de titluri in Bundesliga, 20 de cupe DFB, 6 Champions League plus multe alte trofee in colecția lor. Unele dintre cele mai mari nume din antrenorat au ocupat, de asemenea, banca tehnica a bavarezilor, Julian Nagelsmann urmând să fie urmatorul care să ocupe acest post.

Hansi Flick
Mandat: 3 noiembrie 2019 – 30 iunie 2021
Record: 83 de jocuri – 68 victorii, 7 egaluri, 8 infrangeri
Trofee: 6 (Bundesliga, Cupa DFB, UEFA Champions League, Supercupa DFL, Supercupa UEFA, Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA)

Flick s-ar putea clasa drept cel mai de succes antrenor din cei peste 120 de ani de istorie ai Bayern. Cu trei jocuri rămase înainte de a demisiona și pentru a fi înlocuit de Nagelsmann, el a obținut în medie un trofeu aproape la fiecare 14 meciuri și se mândrește cu cel mai bun raport de câștig (81,9%) dintre toti antrenorii care au avut mai mult de cinci meciuri într-un mandat. Numit inițial cu titlu provizoriu, Flick a devenit doar a doua persoană care a condus Bayern la tripla Bundesliga, Cupa DFB și UEFA Champions League, plus alte trei trofee în mai puțin de 12 luni la conducerea bavarezilor.

Niko Kovac
Mandat: 1 iulie 2018 – 3 noiembrie 2019
Record: 65 de jocuri – 45 victorii, 12 egaluri, 8 infrageri
Trofee: 3 (Bundesliga, Cupa DFB, Supercupa DFL)

Kovac a fost omul numit să-i urmeze lui Heynckes la conducere bavarezilor. După ce a învins pe Bayern în finala Cupei DFB cu Eintracht Frankfurt, el a fost numit antrenorul clubului din München si a reusit sa castige o dublă internă în singurul său sezon complet. O înfrângere grea, cu 5-1 în deplasare la fosta sa echipă, a determinat sfârșitul croatului la Bayern.

Jupp Heynckes
Mandate: 9 octombrie 2017 – 30 iunie 2018; 1 iulie 2011 – 30 iunie 2013; 27 aprilie 2009 – 30 iunie 2009; 1 iulie 1987 – 8 octombrie 1991
Record: 353 jocuri – 235 V, 60 E, 58 I
Trofee: 9 (4x Bundesliga, 1x Cupa DFB, 1x UEFA Champions League, 3x Supercupa DFL)

Nimeni nu a ocupat biroul antrenorului principal de pe Säbener Straße de mai multe ori decât Heynckes, făcând acest lucru din 1987, cu 22 de zile înainte de nașterea lui Nagelsmann. A câștigat un trofeu în fiecare sezon înainte de demiterea sa, pe care fostul director general, Uli Hoeneß, a descris-o ulterior drept „cea mai mare greșeală” a sa. A urmat un interimat în 2009 după ce Jürgen Klinsmann a fost demis, dar s-a întors cu normă întreagă în 2011 pentru a se duela cy Borussia Dortmund a lui Jürgen Klopp.

Acest mandat s-a încheiat cu inima sfasiata, când Bayern a terminat pe locul 2 in campionat  pierzand in finala cupei DFB cat și in finala Ligii Campionilor („Finale dahoam” împotriva lui Chelsea pe Allianz Arena). El a compensat cu stil anul urmator, câștigând prima tripla din istoria clubului, precum și stabilind recordul in Bundesliga la puncte într-un sezon (91). Heynckes s-a retras oficial după aceea, dar a fost forțat să revina în 2017/18 după ce Carlo Ancelotti a plecat, câștigând din nou liga, dar pierzând finala Cupei DFB în fața lui Kovac.

Carlo Ancelotti
Mandat: 1 iulie 2016 – 28 septembrie 2017
Record: 60 de jocuri – 43 V, 8 E, 9 I
Trofee: 3 (Bundesliga, 2x Supercupa DFL)

Ancelotti, trei ori câștigător al Ligii Campionilor, a fost adus să facă ceea ce Pep Guardiola nu reușise și să-i readucă Bayern-ului gloria pe plan european. Un titlu in Bundesliga în primul său sezon a fost văzut ca minim, insa a dezamagit cu eliminarea din sferturile de finală ale Ligii Campionilor contra lui Real Madrid. O înfrângere cu 3-0 la Paris Saint-Germain în faza grupelor din anul următor a marcat sfârșitul italianului după doar 15 luni.

Pep Guardiola
Mandat: 1 iulie 2013 – 30 iunie 2016
Record: 161 de jocuri – 124 V, 16 E, 21 I
Trofee: 7 (3x Bundesliga, 2x Cupa DFB, Supercupa DFL, Cupa Mondială a Cluburilor FIFA)

La fel ca Nagelsmann acum, Guardiola avea misiunea de a umple cu succes locul unui antrenor care a câștigat tripla. Fostul manager al Barcelonei s-a dus în Bundesliga precum o rață la apă, arătându-și chiar stăpânirea limbii germane de la început, dominand liga în toți cei trei ani. Doua Cupe DFB au insemnat si doua duble interne, dar marele vis al Ligii Campionilor nu a fost reusit. Bavarezii pierzand de trei ori în semifinale cu Atletico Madrid, Barcelona și Real. Cu toate acestea, a părăsit Munchen-ul cu cel mai bun record al oricărui antrenor din istoria Bundesligii, avand 2,52 puncte pe meci dar și cea mai bună rată de victorii pentru FCB (77,01%), până la Flick.

Andries Jonker
Mandat: 11 aprilie 2011 – 30 iunie 2011
Record: 5 jocuri – 4 V, 1 E
Trofee: 0

Jonker, care a fost asistent al lui Louis van Gaal, a preluat frâiele pentru ultimele cinci jocuri din sezonul 2010/11, după ce antrenorul principal a fost demis, lasand echipa pe locul patru, iar Dortmund la un pas de titlu. La sfârșitul campaniei, a preluat rezervele lui Bayern unde a stat timp de un an.

Louis van Gaal
Mandat: 1 iulie 2009 – 10 aprilie 2011
Record: 96 de jocuri – 59 V, 18 E, 19 I
Trofee: 3 (Bundesliga, Cupa DFB, Supercupa DFL)

Timpul lui Van Gaal la München este uneori privit ca o dezamăgire, probabil din cauza celui de-al doilea sezon, dar primul său sezon a văzut clubul aproape de a câștiga tripla, chiar înaintea lui Heynckes. După ce a castigat dubla internă, olandezul i-a dus pe bavarezi în finala Ligii Campionilor, unde a fost bătut de Inter Milano a lui Jose Mourinho. Moștenirea lui Van Gaal a fost semnificativa. Arjen Robben s-a alăturat clubului, Thomas Müller a făcut pasul la prima echipa iar aripa, Bastian Schweinsteiger, a fost transformată în mijlocaș central.

Jürgen Klinsmann
Mandat: 1 iulie 2008 – 27 aprilie 2009
Record: 43 de jocuri – 25 V, 9 E, 9 I
Trofee: 0

La doi ani după ce a condus Germania pe locul al treilea la Cupa Mondială din 2006, fostul atacant al lui Bayern, Klinsmann, a fost numit antrenor principal în 2008. Acesta nu a terminat sezonul și a fost demis cu cinci jocuri rămase, lasand Bayern pe al treilea loc în clasament. De asemenea, au fost eliminați în sferturile de finală ale Cupei DFB și Ligii Campionilor.

Ottmar Hitzfeld
Mandate: 31 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008; 1 iulie 1998 – 30 iunie 2004
Record: 395 jocuri – 244 V, 83 E, 68 I
Trofee: 14 (5x Bundesliga, 3x Cupa DFB, 4x Cupa Ligii, UEFA Champions League, Cupa Intercontinentală)

Hitzfeld a devenit unul dintre cei mai de succes antrenori din istoria fotbalului german, după ce a câștigat Bundesliga și Liga Campionilor atât cu Bayern, cât și cu Dortmund. Cele 14 trofee ale sale îl fac, de asemenea, cel mai decorat tactician din istoria lui Bayern. Ar fi putut fi mult mai mult, dacă nu era acea renumita revenire a lui Manchester United, pe Camp Nou în 1999.

A compensat doi ani mai târziu împotriva Valenciei, pentru a câștiga a patra coroană europeană a clubului și prima din 1976. Primul mandat de șase ani a tacticianului a insemnat cinci titluri in Bundesliga, precum și trei cupe DFB și Liga Campionilor. In singurul sezon complet in cel de-al doilea mandat, a cucerit inca o dubla internă (a treia sub comanda lui).

Felix Magath
Mandat: 1 iulie 2004 – 31 ianuarie 2007
Record: 131 de jocuri – 85 V, 24 E, 22 I
Trofee: 5 (2x Bundesliga, 2x Cupa DFB)

De trei ori campion al Bundesligii și câștigător al Cupei Campionilor Europeni ca jucător a lui Hamburg – a marcat singurul gol în finala cu Juventus – Magath a fost numit antrenor la Bayern dipa un mandat de succes la VfB Stuttgart. Cele două sezoane complete de la München au insemnat două duble interne – prima dată când o echipă și-a apărat atât titlul in Bundesliga, cât și din Cupa DFB.

Giovanni Trapattoni
Mandate: 1 iulie 1996 – 30 iunie 1998; 1 iulie 1994 – 30 iunie 1995
Record: 136 jocuri – 72 V, 39 E, 25 I
Trofee: 3 (Bundesliga, Cupa DFB, Cupa Ligii)

Prima aventura la Bayern pentru italianul Trapattoni, care se bucurase de un mare succes cu Juventus și Inter Milano, a durat doar un sezon, avand o echipă cu Oliver Kahn, Lothar Matthäus și Dietmar Hamann, care a terminat pe locul șase și a fost eliminat în prima rundă a Cupei DFB de către Vestenbergsgreuth, într-una dintre cele mai mari surprize ale competiției. După un an în Italia la Cagliari, Trap s-a întors și a condus pe Bayern către titlu in campionat în primul său sezon, apoi castigand cupa in cel de-al doilea. El va fi amintit totdeauna pentru faimosul său „Ich habe fertig!” („Am terminat!”) într-o conferință de presă.

Franz Beckenbauer
Mandate: 28 aprilie 1996 – 15 mai 1996; 28 decembrie 1993 – 30 iunie 1994
Record: 19 jocuri – 12 V, 2 E, 5 I
Trofee: 2 (Bundesliga, Cupa UEFA)

Unul dintre cei mai mari jucători din lume, Der Kaiser este, de asemenea, unul dintre cei doi oameni care au castigat Cupa Mondiala, atat ca jucator cat si ca antrenor. A fost președinte al lui Bayern și vicepreședinte FIFA, dar a avut și două vrăji mandate la conducerea clubului său din copilărie. Ambele au fost incununate cu succes, campania din 1993/94 încheindu-se cu o titlul in Bundesliga și 1995/96 aducând bavarezilor singura lor Cupă UEFA.

Otto Rehhagel
Mandat: 1 iulie 1995 – 27 aprilie 1996
Record: 42 de jocuri – 27 V, 5 E, 10 I
Trofee: 0

Rehhagel este o legendă a fotbalului german, avand mai multe meciuri decât orice antrenor din istoria Bundesligii. El a fost cel mai bine cunoscut pentru un mandat de 14 ani la conducerea lui Werder Bremen, înainte ca Bayern să-l oferteze în 1995. Lucrurile nu au funcționat cu adevărat, pe teren sau în afara lui, și a fost demis cu patru zile înainte de finalul Cupei UEFA. La două sezoane după plecare, el i-a condus pe Kaiserslautern către titlul in Bundesliga – singura echipă nou promovată care a iesit campioană a Germaniei. De asemenea, el a condus Grecia spre glorie la UEFA Euro 2004.

Erich Ribbeck
Mandat: 12 martie 1992 – 27 decembrie 1993
Record: 75 de jocuri – 37 V, 21 E, 17 I
Trofee: 0

Ribbeck a petrecut mulți ani la conducerea lui Frankfurt și Kaiserslautern înainte de cei șase ani ca asistent al Germaniei de Vest, sub conducerea lui Jupp Derwall, și mai târziu Beckenbauer. Un mandat la Dortmund a fost urmată de trei sezoane cu Bayer Leverkusen, unde i-a îndrumat către singurul lor trofeu european, Cupa UEFA 1987/88. El a preluat Bayern, ce se afla la un nivel scăzut, dar i-a ridicat pentru a termina pe locul doi în primul său sezon complet, dar la jumătatea celui de-al doilea a fost înlocuit de vicepreședintele Beckenbauer.

Sören Lerby
Mandat: 9 octombrie 1991 – 11 martie 1992
Record: 17 jocuri – 5 V, 5 E, 7 I
Trofee: 0

Poate o surpriză pentru mulți, dar Nagelsmann, în vârstă de 33 de ani, nu este cel mai tânăr antrenor care să preia conducerea Bayern-ului. Această onoare îi revine lui Lerby. Fostul mijlocaș al clubului nu stat mult, doar 17 meciuri, deoarece Bayern a terminat pe locul 10 – cel de-al doilea cel mai prost final din Bundesliga.

Udo Lattek
Mandate: 1 iulie 1983 – 30 iunie 1987; 13 martie 1970 – 2 ianuarie 1975
Record: 414 jocuri – 258 V, 91 E, 65 I
Trofee: 10 (6x Bundesliga, 3x Cupa DFB, 1x Cupa Campionilor Europeni)

Cel mai decorat antrenor din istoria Bundesligii, Lattek a avut două mandate de mare succes la conducerea lui Bayern, câștigând un total de șase titluri de campion în acest proces și trei în fiecare mandat, pe măsură ce a transformat pe Bayern în forța dominantă a Germaniei. In primul lui mandat de la Bayern i-a condus catre triumful din Cupa Campionilor Europeni în 1974. El a preluat conducerea lui Gladbach (câștigând încă două titluri in Bundesliga), Dortmund și Barcelona în anii dintre cele două mandate ale sale la Bayern.

Pal Csernai
Mandat: 12 decembrie 1978 – 16 mai 1983
Record: 199 de jocuri – 118 V, 40 E, 41 I
Trofee: 3 (2x Bundesliga, Cupa DFB)

Cunoscut pentru eșarfa sa de mătase și crearea „Sistemului Pal”, pe care Joachim Löw l-ar credita ulterior ca sursă de inspirație pentru propriile sale tactici de câștigare a Cupei Mondiale din 2014, Csernai l-a inlocuit pe Gyula Lorant la jumătatea sezonului 1978 / 79. De-a lungul a celor cinci ani de la München, ungurul a câștigat doua campionate în 1979/80 și 1980/81, precum și cupa Germaniei un an mai târziu. Ulterior va antrena Dortmund, Frankfurt și Hertha Berlin, înainte de a se retrage în 1995.

Gyula Lorant
Mandat: 2 decembrie 1977 – 10 decembrie 1978
Record: 43 de jocuri – 16 V, 11 E, 16 I
Trofee: 0

În calitate de jucător, Lorant a reprezentat Ungaria în 37 de ocazii, a câștigat o medalie olimpică de aur în 1952 și a terminat în calitate de vice-campion al Cupei Mondiale în 1954. Apoi a început o carieră de antrenor, avand mandate la Kaiserslautern, Duisburg, Tasmania Berlin, Köln, Kickers Offenbach și Frankfurt, înainte de anul său la Bayern, spre sfârșitul sezonului 1977/78 – cel mai rău din istoria Bundesliga a clubului, deoarece au terminat pe locul 12 – și prima jumătate a mandatului următor. Este unul dintre cei șase antrenori Bayern fără trofee din istoria clubului.

Dettmar Cramer
Mandat: 16 ianuarie 1975 – 27 noiembrie 1977
Record: 148 de jocuri – 69 V, 32 E, 47 I
Trofee: 3 (2x Cupa Campionilor Europeni, Cupa Intercontinentală)

Cramer a venit la Bayern după primul mandat extrem de profitabil a lui Lattek, urmând să se bucure de și mai mult de succes european decât predecesorul său. „Profesorul de fotbal” sau „Napoleon”, așa cum se știa, inițial nu s-a bucurat de cele mai bune relații cu fanii Bayern-ului, dar toate acele îndoieli au fost șterse atunci când a castigat succesiv Cupa Campionilor Europeni în primele sale două sezoane la club. Cramer a castigat, de asemenea, prima Cupă Intercontinentală din istoria lui Bayern, învingând pe Cruzeiro, campioni ai Copa Libertadores din 1976. Cu toate acestea, palmaresul său intern a rămas dezamăgitor terminand pe locurile 10, 3 și 7 înainte de a fi demis după o serie de șapte înfrângeri consecutive, lansand Bayern-ul în zona retrogradării după 16 etape din 1977/78.

Branko Zebec
Mandat: 1 iulie 1968 – 12 martie 1970
Record: 66 de jocuri – 38 V, 15 E, 13 I
Trofee: 2 (Bundesliga, Cupa DFB)

Zebec i-a condus pe Bayern la titlul inițial din Bundesliga în 1969, transformându-i într-o forță europeană majoră. “Când Bayern a câștigat dubla în 1969, acesta a fost începutul a ceea ce este clubul astăzi”, a declarat legendarul portar Sepp Maier pentru BBC Sport în august 2020. Un tactician strălucit și un disciplinar strict, Zebec a condus mai târziu pe Hamburg, care ii avea pe Magath și Kevin Keegan, la titlul din 1979, precum și in finala Cupei Campionilor Europeni din 1980. A murit în 1988, la 59 de ani.

Zlatko Cajkovski
Mandat: 1 iulie 1963 – 30 iunie 1968
Record: 173 de jocuri – 100 V, 30 E, 43 I
Trofee: 3 (2x Cupa DFB, Cupa Cupelor UEFA)

Bayern se afla în liga a doua a Germaniei când Cajkovski a preluat conducerea în 1963. Fostul șef de la Köln a reusit promovarea în Bundesliga în 1965. Clubul a terminat pe locul trei în campania de debut in Bundesliga și a castigat Cupa DFB. Echipă construită în jurul lui Maier, Beckenbauer și Gerd Müller și-a apărat Cupa DFB în următoarea campanie, în timp ce i-ai învins pe Glasgow Rangers în finala Cupei Cupelor, aducand primul trofeu continental la club.

7 lucruri de stiut, dupa victoria cu RB Leipzig

1. Meciul de sambata cu Leipzig a constituit a saptea victorie consecutiva pentru Bayern. In ultimele 16 meciuri jucate in Bundesliga, echipa bavareza a castigat de 14 ori, a remizat o data (3-3 cu Bielefeld) si a pierdut un singur meci (2-1 acasa la Eintracht).

2. Bayern a pierdut doar o singura data cu RB Leipzig in cele 12 intalniri de pana acum, castigand 6 si remizand in 5 meciuri.

3. Niciodata in istoria Bundesligii nu s-a mai intamplat ca ocupanta primului loc sa piarda o diferenta de 7 puncte fata de ocupanta locului secund, dupa desfasurarea celor 27 etape. Cea mai mare diferenta de puncte care a fost recuperata vreodata de o echipa situata pe al doilea loc a fost de 5 puncte.

4. Bayern mareste recordul la 62 meciuri consecutive cu gol marcat, stabilind un reper important in istoria Bundesligii, de la infiintarea ei in anul 1963. Ultimul meci in care Bayern nu a marcat a fost egalul (0-0) din 9 februarie 2020.

5. Thomas Müller isi demonstreaza calitatile de playmaker si in acest sezon, reusind sa se implice in inscrierea a 11 goluri din ultimele 29. A marcat de 4 ori si a asistat alte 7 goluri in ultimele 10 etape de Bundesliga. La fel ca in sezonul trecut, Müller reuseste sa se mentina in topul pasatorilor decisivi si in actuala stagiune, cu 15 pase de gol.

6. Lucas Hernandez a demonstrat constanta atunci cand a fost in primul XI pentru Bayern. In cele 23 de meciuri in care a activat ca titular, Bayern nu a pierdut niciodata, reusind sa castige de 19 ori si sa remizeze de 4 ori.

7. David Alaba a devenit stranierul care are cele mai multe aparitii in Bundesliga pentru Bayern. Austriacul a reusit sa il depaseasca pe legendarul Frank Ribery la acest capitol, ajungand la 274 de aparitii. De asemenea, Alaba are sansa sa il intreaca pe Ribery si la numarul de trofee Bundesliga castigate, momentan cei doi fiind la egalitate, cu 9 Meisterschale-uri.

Lothar Matthäus: Povestea unei legende

Campion european și un căpitan câștigător al Cupei Mondiale, un titlu de jucătorul anului FIFA și de șapte ori câștigător al Bundesligii. Aruncăm o privire înapoi asupra remarcabilei cariere a legendei germane, Lothar Matthäus, în timp ce sărbătorește varsta de 60 de ani.

Pentru Matthäus s-a terminat cum a început. La vârsta de 57 de ani (la 50 de ani după ce s-a alăturat clubului pentru prima dată când era copil) unul dintre cei mai mari jucători germani din toate timpurile s-a alaturat pentru ultima dată la clubul său local, FC Herzogenaurach.

„A fost întotdeauna visul meu ca ultimul meu joc competitiv sa fie aici”, a spus Matthäus, după ce a jucat 50 de minute in victoria echipei sale cu 3-0 într-un meci din ligile regionale germane.

Această apariție simbolică din mai 2018 i-a dat lui Matthäus încă o amintire prețuită, dupa o carieră care i-a oferit nenumărate altele înainte de a se retrage din fotbalul profesional, la vârstă de 39 de ani, în octombrie 2000.

Fostul căpitan al Germaniei a avut totul: a inscris goluri cu piciorul drept, piciorul stâng sau direct din lovituri libere și a combinat o gamă largă de pase cu capacitatea de a dribla orice fundaș i-a fost adversar. El a fost „cel mai bun rival” pe care l-a avut vreodată regretatul Diego Maradona și a dezvoltat un talent impresionant de adaptare și îmbunătățire continuă a jocului său. La urma urmei, el este amintit simultan ca unul dintre cei mai buni mijlocași box-to-box, playmaker dar si unul dintre cei mai inteligenți libero din istoria fotbalului.

Debutul la Gladbach

La sfârșitul anilor de formare la clubul bavarez Herzogenaurach – care reprezenta un oraș cu puțin mai mult de 20.000 de oameni – Matthäus s-a deplasat peste 450 de kilometri in nord-vest la echipa pe care – datorită legăturilor familiale – a susținut-o de mic.

În 1979, un adolescent din Erlangen cu greu ar fi putut cere un alt club de lansare în fotbalul profesional decât la Borussia Mönchengladbach. La Gladbach, jucători vedeta precum Günter Netzer și Jupp Heynckes, au câștigat în deceniul precedent cinci titluri in Bundesliga și două Cupe UEFA si au jucat o finala a Cupei Campionilor Europeni.

Rivalitatea lui Gladbach cu Bayern München în anii 1970 fusese epică, dar noul lor jucator și-a scris în curând propriul nume în cărțile de istorie. Sub îndrumarea lui Heynckes – care tocmai devenise managerul lui Gladbach după retragere – tânărul de 18 ani a câștigat rapid un loc la mijlocul terenului in echipa manzilor.

A jucat in 41 de meciuri în anul său de debut, iar unul dintre cele șase goluri a venit împotriva lui Eintracht Frankfurt în primul meci al finalei Cupei UEFA 1979/80. Matthäus a început ca titular in ambele meciuri, dar Frankfurt a câștigat manșa secundă cu 1-0, câștigand trofeul datorita golurilor marcate in deplasare.

Era puțin timp pentru a mai zăbovi dezamăgirea. Într-un prim sezon puternic, Matthäus a câștigat un loc în echipa Germaniei de Vest pentru Euro 1980 și a debutat internațional ca rezerva într-un meci din grupa împotriva Olandei. El a urmărit finala de la Roma contra Belgiei de pe bancă, întrucât Germania de Vest avea o echipă talentată, in care stralucea actualul CEO de la Bayern, Karl-Heinz Rummenigge. Germania de Vest a fost încoronata campioana dupa ce a castigat cu 2-1, Horst Hrubersch marcand golurile nemtilor.

Drama cupei

Matthäus a continuat să fie un pilon în următorii 4 ani pentru Gladbach, care in acea perioada nu reusise sa termine mai sus de locul 7 până în sezonul 1983/84 – când au terminat pe locul 3 din cele 3 echipe care au terminat cu aceleași puncte, pierzand titlul la golaveraj.

Mijlocașul central a încheiat sezonul cu 11 goluri in campionat, campanie în care Gladbach a ratat titlul la diferența de goluri, dar nu înainte de a fi lasat pe banca pentru un meci la Mannheim spre sfârșitul sezonului. Heynckes nu l-a inclus in primul 11 pe Matthäus pentru că fusese anuntat transferul tânărului de 23 de ani la Bayern în vară. Totusi, fiind condusi cu 2-1 de echipa gazda, viitorul manager al lui Bayern s-a îndreptat spre Matthäus si l-a introdus pe teren cu 20 de minute ramase pana final, iar Matthäus i-a răspuns marcând de două ori pentru a aduce victoria celor de la Gladbach.

Matthäus a revenit titular pentru semifinala Cupei DFB câteva săptămâni mai târziu și a deschis scorul într-o victorie dramatică cu 5-4 în prelungiri contra lui Werder Bremen. Acest lucru a stabilit scena pentru ultimul joc al sezonului și ultimul meci al lui Matthäus ca jucător a lui Gladbach.

După cum a vrut soarta, adversarii din finala cupei au fost – desigur – viitorul club a lui Matthäus, Bayern. Gladbach a preluat conducerea la Frankfurt, când in prima repriză, un corner a lui Matthäus a fost fructificat de Frank Mill, dar bavarezii au egalat la mai puțin de opt minute.

Meciul s-a terminat egal si s-a ajuns la loteria penalty-urilor. Matthäus a fost cel care a ratat pentru Gladbach, el a tintit colțul de sus, dar a șters transversala iar Bayern a câștigat cu 7-6 la penalty-uri.

„Acesta a fost unul dintre momentele pe care aș vrea să le șterg din carieră. Nu ratezi niciodată în mod intenționat un penalty, mai ales când ai șansa să câștigi cupa. Cu atât mai mult, când în copilărie dormeai în lenjeria de pat cu Gladbach”, a spus Matthäus pentru revista germană kicker mulți ani mai târziu.

Strălucitor la Bayern, magic la Milano

După transferul în Bavaria în acea vară, Matthäus a câștigat în cele din urmă primul său trofeu. El a inscris de 16 ori în 33 de meciuri in campionat, în timp ce Bayern a câștigat Bundesliga în 1984/85 (primul său sezon la club) și a reusit sa marcheze minim 10 goluri in camionat in următorii doi ani, iar noua sa echipă a realizat un hat-trick, castigand Bundesliga de 3 ori la rand.

De asemenea, Matthäus a jucat cu Bayern în finala Cupei Campionilor Europeni in 1987 împotriva lui FC Porto, când bavarezii au condus o mare parte din joc, dar au pierdut incasand două goluri pe final de meci. În același an, Matthäus a primit banderola de căpitan al Germaniei de Vest pentru prima dată.

Mai mult succes va urma atunci când el și coechipierul lui de la Bayern, Andreas Brehme, s-au alăturat echipei Inter Milano în 1988. Sub conducerea lui Giovanni Trapattoni, ulterior manager al bavarezilor, Matthäus a câștigat Serie A în 1989 și a jucat din nou o finală a Cupei UEFA în doua manse în 1991. La fel ca în 1980, germanul a marcat în prima manșă. Spre deosebire de ceea ce a fost cu 11 ani in urma, echipa sa a rezistat în manșa a doua pentru a câștiga finala împotriva Romei.

Între cele două trofee cu Inter, fotbalistul german al anului de două ori, s-a bucurat de gloria suprema. Cu doar câteva luni înainte de reunificare, Matthäus a condus Germania de Vest la Cupa Mondială din 1990 și a înscris de trei ori în faza grupelor, echipa lui Franz Beckenbauer acumulând 10 goluri în cele trei jocuri.

Minune la Cupa Mondială și un adversar pentru Maradona

Doua dintre goluri au venit împotriva Iugoslaviei. La golul care a deschis meciul, Matthäus a sutat cu piciorul stâng din afara suprafeței de pedeapsă. În repriza a doua, a marcat pentru 3-1 cu piciorul drept la sfârșitul unei curse din propria jumătate.

“Am avut câteva meciuri bune, dar cel care iese în evidență a fost primul al nostru la Cupa Mondială din 1990, când am pus bazele campaniei noastre câștigătoare învingând Iugoslavia. Au fost o echipă dură și i-am învins cu 4-1, marcând două dintre goluri. A fost cea de-a 75-a mea selectie și cred că a fost cel mai bun dintre cele 150 de meciuri pe care le-am jucat cu Germania de-a lungul anilor”, a spus odată Matthäus celor de la FIFA, când a fost întrebat despre cel mai bun meci jucat la cele cinci turnee finale ale Cupei Mondiale în care a apărut.

Germanii au învins apoi Olanda în saisprezecimi, iar apoi un penalty transformat de Matthäus ii ajuta sa invinga pe Cehoslovacia în sferturile de finală. O confruntare titanică cu Anglia a urmat în semifinale, iar mijlocașul a transformat al doilea penalty al Germaniei de Vest, invingandu-l pe Peter Shilton, în timp ce echipa sa a câștigat la penalty-uri.

Germania de Vest a dominat finala împotriva Argentinei, dar a avut nevoie de un penalty tarziu pentru a o câștiga. Matthäus a fost executantul desemnat, dar nu s-a simțit confortabil după ce a schimbat ghetele la pauză și i-a lăsat sansa lui Brehme să decidă jocul. Dupa ce a pierdut șansa de a înscrie golul victoriei, capitanul a avut consolarea de a ridica trofeul pentru Germania de Vest, devenind campioni mondiali pentru a treia oară.

„A fost o senzație unică. Mi-a fost frică să nu fac ceva greșit, să scap trofeul”, a spus Matthäus dupa ce a pus mâna pe râvnitul premiu.

Finala l-a văzut pe capitanul german învingându-l pe un alt mare jucator de necontestat. Matthäus l-a marcat pe Diego Maradona în finala Cupei Mondiale din 1986 și a avut multe bătălii cu el în Italia, unde argentinianul a jucat la Napoli. Maradona l-a descris pe numărul 10 din Germania de Vest ca fiind cel mai dur adversar cu care s-a confruntat vreodată, insa sentimentul a fost reciproc.

Reintoarcerea in Germania si super libero-ul

La vârsta de 29 de ani, Matthäus sfida criticii care spuneau că a dat deja de tot ce era mai bun. A câștigat premiile fotbalistului german și european al anului în 1990 și a primit premiul inaugural FIFA World Player of the Year în 1991, după ce a marcat 23 de goluri în toate competițiile pentru Inter în timpul campaniei 1990/91.

Matthäus s-a întors la Bayern în 1992 și s-a luptat pentru revenire din cauza unei leziuni a ligamentului încrucișat mai târziu în acel an, precum și de o ruptură a tendonului lui Ahile în 1995, pentru a-si mai adăuga în palmares alte titluri de campion, cupe ale Germaniei plus Cupa UEFA din 1996.

Singurul trofeu pe care Matthäus nu l-a castigat este Cupa Campionilor Europeni/Champions League și a suferit o înfrângere agonizantă atunci când bavarezii au fost invinsi dramatic de Manchester United în finala UEFA Champions League din 1999.

Totuși, de-a lungul carierei sale de jucător, fostul manager al Bulgariei și Ungariei, a arătat o abilitate admirabilă de a revenii, cât și de a se reinventa ca jucător. În anii următori, a devenit libero și a jucat pe acea pozitie pentru Germania la Cupa Mondială din 1994 din SUA.

„Este jucătorul perfect. Are pricepere, viteză, înțelegere a jocului. Singura lui problemă este că are 33 de ani”, a declarat Beckenbauer pentru The New York Times în timpul turneului. 

Legenda lui Bayern, Beckenbauer a făcut celebru rolul de libero în timpul carierei sale ca jucator, iar Matthäus a jucat destul de bine în acea poziție pentru a juca din nou la Cupa Mondială din 1998 din Franța. În 1999, la 38 de ani, a fost numit pentru a doua oară fotbalistul german al anului.

Talentul, persistența și puterea de menținere i-au permis lui Matthäus să înregistreze un record de 25 de apariții la Cupa Mondială – marcând șase goluri pe parcurs – precum și să il depaseasca pe Beckenbauer ca cel mai selectionat jucător german.

După două decenii de joc pentru țara sa, ultima apariție a veteranului la nivel internațional a venit la Euro 2000. După șapte titluri in Bundesliga și 121 de goluri în 464 de meciuri în prima divizie din Germania, Matthäus a încheiat o carieră incredibilă ca jucător în Major League Soccer la MetroStars – acum New York Red Bulls.

Insa, 18 ani mai târziu, și-a indeplinit dorința de a juca pentru un ultim meci la prima lui dragoste, FC Herzogenaurach.

La multi ani, Lothar Matthäus!

Lothar Herbert Matthäus, despre care legendarul Maradona a spus ca este cel mai bun adversar pe care l-a intalnit, a fost unul dintre cei mai longevivi jucatori din fotbalul mondial.

Nascut pe 21 martie 1961 la Erlangen, Matthäus a jucat in cinci Campionate Mondiale si patru editii de Campionat European, fiind cel mai selectionat fotbalist din istoria nationalei Germaniei, cu 150 de prezente si 23 de goluri marcate, in 20 de ani de activitate.

Lothar Matthäus a debutat la nationala Germaniei in 1980, an in care a si cucerit titlul european, iar zece ani mai tarziu a devenit campion mondial in Italia, dupa ce panzerele au invins-o pe Argentina cu 1-0. Matthäus a primit Balonul de Aur, fiind cel mai bun jucator al anului, in 1990.

Lothar si-a inceput lunga cariera la Borussia Mönchengladbach in perioada 1979-1984, apoi a scris istorie pentru Bayern München, unde a cucerit nu mai putin de 19 trofee in cele doua perioade (1984-1988 si 1992-2000), printre care sapte titluri de campion Bundesliga, trei Cupe ale Germaniei, o supercuta a Germaniei si o Cupa UEFA. Singurul trofeu pe care Matthäus nu a reusit sa puna mana a fost UEFA Champions League. Capitanul nationalei Germaniei a pierdut ambele finale jucate cu Bayern München, in 1987 si in 1999.

In 1988, Matthäus a plecat in Italia, alaturi de colegul sau de la Bayern, Andreas Brehme si a cucerit titlul in Serie A inca din primul sezon, la Internazionale Milano. Tot cu Inter, a mai cucerit o Supercupa a Italiei si Cupa UEFA, in 1991. In 1992 s-a reintors la Bayern München, unde a jucat pana in 2000, dupa care si-a incheiat cariera in Statele Unite, la New York Metrostars. Ghinionul a făcut ca imediat dupa plecarea sa, Bayern sa castige UEFA Champions League, in 2001.

Dupa stralucitoarea cariera ca fotbalist, Matthäus si-a incercat norocul in antrenorat. Visul lui era sa conduca o echipa de acasa, in Bundesliga, insa viata nu l-a apropiat deloc de bancile echipelor din Germania. Ulterior, Matthäus a spus ca nu s-a dorit ca el sa antreneze in Germania din cauză ca era considerat prea apropiat de clubul Bayern München.

Ca antrenor, Matthäus a ajuns in:
– Viena, la Rapid Wien (2001-02);
– Belgrad, la Partizan (2002-03);
– Brazilia, la Atletico Paranaense (2006);
– Salzburg, co-trainer la Red Bull Salzburg (2006-07);
– Israel, la Maccabi Netanya (2008-2009).

Matthäus are in CV si doua echipe naţionale: cea a Ungariei, pe care a antrenat-o in perioada 2004-2006 si pe cea a Bulgariei, al carei selectioner a fost in 2010-2011.

 

 

Der Klassiker explicat: de ce este atât de important meciul dintre Bayern München și Borussia Dortmund?

În zilele noastre, meciurile dintre Bayern München și Borussia Dortmund sunt meciuri remarcabile, atât în Germania, cât și în străinătate. Deși „Clasicul german” poate să nu aibă același înțeles social și politic precum celelalte derby-uri similare din întreaga lume, Der Klassiker este însă un meci demn de acest nume.

În primul rând, este demn de remarcat faptul că Der Klassiker este asemănător doar ca nume, nu ca natură cu, Clasicul Spaniei sau chiar cu Superclasicul Argentinei. Nici nu este un derby ca cel al Milanului, Old Firm din Glasgow, derby-ul din nord-vestul Angliei sau Revierderby-ul dintre Dortmund si Schalke.

În Spania, rivalitatea este extrem de politică, Real reprezentând naționalismul spaniol, conservatorismul și centralismul asupra capitalei naționale. Barcelona, ca si club, s-a poziționat ca reprezentant al naționalismului catalan și al credințelor progresiste în contrast puternic cu cele din Madrid. El Clasico a devenit ca un vehicul pentru ca aceste diferențe politice să poată fi jucate pe terenul de fotbal.

În Argentina, rivalitatea este de importanță națională, dar centrată pe capitala Buenos Aires. Se bazează mai mult pe proximitate și diferențe sociale, susținătorii Boca Juniors fiind văzuți în mod tradițional cei din clasa muncitoare, în timp ce cei de la River Plate sunt presupușii clasei superioare.

Celtic și Rangers din Scoția sunt împărțite pe linii religioase, precum și proximitatea geografică în Glasgow. Acesta din urmă este, de asemenea, cheia rivalităților dintre AC Milan și Inter, sau Liverpool și Manchester United, sau Dortmund și Schalke, dar acest lucru este exacerbat de succesul pe teren atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

Aceasta denumire al rivalității dintre Bayern și Dortmund, etichetate drept „Der Klassiker”, este un fenomen mult mai recent.

În timp ce cele două cluburi cu cea mai mare medie de participări in cupele europene din ultimii ani au câștigat 22 dintre ultimele 26 de titluri din Bundesliga, aceasta a fost, desigur, dominat de echipa bavareza.

Inainte de aceste ultime 26 de editii de Bundesliga, Bayern a fost încoronata campioana de 11 ori de la fondarea Bundesligii în 1963, in timp ce BVB a participat rar in lupta pentru titlu. Clasandu-se pe locul patru, al treilea, al doilea și al treilea în primii patru ani ai Bundesligii, au fost cele mai bune rezultate pe care galben-negrii le-au obținut pe plan intern până în anii ’90. În 1966 Dortmund a devenit prima echipă germană care a câștigat un trofeu european, Cupa Cupelor, Cupa pe care Bayern a castigat-o apoi în anul următor.

Dortmund a petrecut chiar patru ani consecutivi în liga a doua în anii 70, în timp ce Bayern câștiga trei Cupe ale Campionilor Europeni consecutiv. În acel deceniu, bavarezii și-au înregistrat cea mai mare victorie din Bundesliga, când au învins BVB cu 11-1.

În ochii multora, acea epocă a fost nașterea Klassiker-ului german original, dintre Bayern și Borussia Mönchengladbach, deoarece aceștia au dominat peisajul fotbalistic intern timp de nouă sezoane. Mönchengladbach chiar a castigat rivalitatea cu cinci titluri la patru.

În ceea ce privește meciurile dintre Bayern și Dortmund până la sfârșitul anilor 70, acesta a luat deja un caracter unilateral. Din 21 de întâlniri in campionat, bavarezii au câștigat 11, inclusiv acea victorie cu 11-1, si dopar 6 victorii pentru Borussia.

Anii 80 au arătat niste meciuri ceva mai echilibrate, cu patru victorii pentru BVB și șapte pentru Bayern în 20 de întâlniri din Bundesliga, precum și nouă remize. FCB are mai multe remize in Bundesliga împotriva lui Dortmund decât împotriva oricarei alte echipe.

Totuși, în anii 90, lucrurile au început să se schimbe odată cu urcarea la Dortmund. Cu peste 15 ani înainte de începerea legendarei ere Jürgen Klopp pe Signal Iduna Park, Dortmund a prosperat în epoca lui Ottmar Hitzfeld.

Fost jucător in Bundesliga la VfB Stuttgart, el și-a dezvoltat un nume ca antrenor în Elveția. Datorita câștigării titlului acolo cu Grasshoppers, el a fost angajat de Dortmund în 1991, după ce ajunseseră pe locul 10 sub comanda lui Horst Köppel.

Impactul a fost instantaneu, deoarece BVB a terminat pe locul al doilea, în spatele lui Stuttgart, pierzand titlul doar la diferența de goluri. Au învins-o pe Bayern (care a terminat ultimele patru sezoane sub Jupp Heynckes, fie pe primul loc, fie al doilea) cu 3-0 atât acasă, cât și în deplasare, iar bavarezii au terminat sezonul pe locul 10, egalând cel de-al doilea cel mai prost sezon din Bundesliga.

În șase sezoane sub Hitzfeld, galben-negrii nu au terminat niciodată mai jos de locul al patrulea, iar în 1994/95 au obținut primul lor titlu in Bundesliga, terminând cu șase puncte distanță fata de Bayern, care a terminat pe locul 6. Anul următor BVB și-a apărat titlul. Din nou, au terminat cu șase puncte înaintea bavarezilor, dar de această dată Bayern a ajuns pe locul doi.

Ordinea a fost restabilită din perspectiva Bayern-ului în sezonul următor, întrucât au pus capăt stăpânirii lui Borussia asupra Meisterschale sub comanda lui Giovanni Trapattoni, dar Dortmund avea să râdă ultima.

Desi au terminat pe locul trei în campionat, BVB-ul lui Hitzfeld înregistraseră o victorie cu 2-0 impotriva lui Manchester United pentru a ajunge în finala UEFA Champions League 1996/97. Unde era meciul de jucat? Nimeni altul decât Olympiastadionul din München, terenul de acasa al Bayern-ului.

BVB s-a impus datorită golurilor lui Karl-Heinz Riedle și Lars Ricken, învingând pe Juventus (la care jucau Zinedine Zidane și Didier Deschamps) cu 3-1 și a fura lumina reflectoarelor in fotbalul german

Toate acestea au venit după un incident celebru pe Westfalenstadion cu doar două luni mai devreme. Scorul final de 1-1 s-a stabilit în al treilea minut al meciului, când golul lui Ruggiero Rizzitelli a anulat golul lui Riedle din minutul al doilea. Punctul culminant a venit mai târziu în joc, când căpitanul lui Bayern, Lothar Matthäus, a făcut un gest după o provocare a lui Andreas Möller, frecându-și ochii ca și când ar fi plâns. Acesta din urmă a reacționat cu o palmă peste fața adversarului.

A devenit cunoscut drept incidentul cry-baby, în timp ce câștigătorul Balonului de Aur l-a acuzat pe prietenul său și colegul său câștigător al Cupei Mondiale din 1990 că este un pic moale atunci când este provocat.

Matthäus a spus ulterior in Neue Osnabrücker Zeitung: „Am vrut să-i spun să joace, să arate că este bărbat”.

Cele două echipe luptaseră deja pentru supremația națională de câțiva ani, dar acest moment dintre cei doi jucatori emblematici pentru ambele părți, a făcut ca lucrurile să clocotească.

La sfârșitul sezonului, Hitzfeld a renunțat la funcția de antrenor și a preluat funcția de director sportiv. Sub comanda lui Nevio Scala, BVB a terminat pe un dezamăgitor loc 10, insa aceasta rivalitate în plină dezvoltare se va juca si in competitiile europene.

Cluburile s-au întâlnit în sferturile de finală ale Ligii Campionilor 1997/98. A fost prima dată în istoria competiției când două cluburi din aceeași țară s-au confruntat și campionii europeni progresând cu 1-0 pe ansamblu datorită golului lui Stephane Chapuisat in al 19-lea minut de prelungire.

În acea vară, Hitzfeld a părăsit pe Dortmund pentru a lucra sub comanda directorului general al bavarezilor, Uli Hoeneß, fostul său coechipier din echipa Germaniei de Vest de la Jocurile Olimpice de vară din 1972, ca antrenor principal la Bayern. În șase sezoane acolo, bavarezii au câștigat Bundesliga de patru ori, Cupa DFB în două ocazii și Liga Campionilor in 2001. În cei trei ani care au urmat plecării sale ca antrenor de la Dortmund, galben-negrii au terminat pe locurile 10, 4 și 11.

Primul sezon a lui Hitzfeld la Bayern, a insemnat si castigarea titlului cu un record de 15 puncte avans, dar a devenit clar că Dortmund a ajuns o rivala de luat in seama. Iar asta a născut o altă întâlnire spectaculoasă din etapa 24.

Bayern s-a trezit condusa cu 2-0 si cu un om in minus dupa doar 36 de minute la Dortmund. Niciodată sa renunte, chiar si cand parea sa fie o infrangere, portarul feroce al bavarezilor, Oliver Kahn, l-a țintit pe Chapuisat cu o lovitură de kung-fu și, de asemenea, l-a ciupit de obraz pe Heiko Herrlich.

Nu a fost tocmai convențional, dar părea să ii motiveze pe bavarezi în a doua jumătate a meciului. Golurile lui Alexander Zickler și Carsten Jancker au adus Bayern la egalitate, dupa care Kahn avea să salveze un penalty in fata lui Ricken cu 15 minute rămase de joc. Remiza a insemnat ca Bayern isi mentine avansul de 15 puncte, cu 10 jocuri rămase.

Totuși, lucrurile s-au întors din nou, odată cu numirea ca antrenor la Borussia a fostului jucător, Matthias Sammer, în 2000. În primul său an de antrenor principal, de trei ori campion al Germaniei ca jucator (de două ori cu Dortmund) a condus BVB pe locul trei înainte de a aduce al treilea titlu la Dortmund, dupa un meci incins cu Bayer Leverkusen în ultima etapa și terminând cu două puncte distanță fata de Bayern.

A doua întâlnire din primul sezon al lui Sammer a subliniat și mai mult dezvoltarea rivalității pe măsură ce echipele au jucat ceea ce a devenit cunoscut drept cel mai murdar meci din istoria Bundesligii.

Un total de 14 cartonase au fost împărțite în remiza 1-1 de pe Westfalenstadion. Roque Santa Cruz și Patrik Andersson au fost singurii jucători ai lui Bayern care nu au fost sanctionati, in timp ce Bixente Lizarazu a fost eliminat înainte de pauză pentru două galbene, iar Stefan Effenberg i-a urmat exemplul francezului incasand un cartonas roșu in repriza a doua.

BVB a văzut doar două galbene, iar Evanilson s-a alăturat celor doi jucatori bavarezi pentru un duș timpuriu, după eliminarea sa pe finalul meciului.

Totuși, dintr-o dată, vasul care fierbea a fost luat de pe aragaz și pus pe gheață.

Dortmund a fost la un pas de desfiintare din cauza managementului financiar deficitar. Aveau datorii mari și trebuiau să-și vândă stadionul. De fapt, pentru a acoperi salariile pentru câteva luni, au acceptat un împrumut de 2 milioane de euro de la Bayern, iar jucătorii au acceptat o reducere de 20% a salariilor.

Impactul a fost resimțit pe teren. În 2003/04, Sammer a reușit să-i ghideze pe locul șase, dar s-a convenit reciproc că va demisiona la sfârșitul sezonului, în ciuda contractului său valabil până în 2010.

Sub comanda succesorilor Bert van Marwijk și Thomas Doll, clubul a terminat cel mai bine pe locul 7 și chiar a ajuns pe locul 13. În acel moment, Bayern a câștigat titlul de trei ori sub comanda lui Hitzfeld și Felix Magath.

De la plecarea lui Sammer până la prima întâlnire din 2010/11, Dortmund a înregistrat doar o victorie asupra Bayern-ului și a primit cinci goluri în trei ocazii. Totuși, în 2008, a existat o finală strânsă a Cupei DFB.

Golul egalizator din minutul 92 al lui Mladen Petric pentru BVB a dus jocul de la Berlin in prelungiri, înainte ca dubla lui Luca Toni să-i aduca Bayern-ului victoria reusind o altă dublă internă în ultimul joc al lui Hitzfeld, care se afla la a doua aventura bavareza.

Klopp a preluat frâiele la Dortmund după aceea, în timp ce Jürgen Klinsmann a fost noul antrenor de la Bayern. Acesta din urmă nu a reușit să termine sezonul, deoarece campionii în acțiune nu au fost lideri niciodata și au pierdut titlul în fața Wolfsburgului. Pe de altă parte, BVB s-a bucurat de o campanie constantă, întrucât au terminat pe locul șase.

Anul următor sub conducerea lui Louis van Gaal, Bayern a revendicat titlul și a făcut dubla cu Borussia, inclusiv o victorie cu 5-1 la Dortmund, unde Thomas Müller a marcat primele sale două goluri din Bundesliga.

După aceea Der Klassiker s-a născut cu adevărat. Stilul de joc al lui Klopp combinat cu transferuri  excelente, precum Robert Lewandowski și Shinji Kagawa, au propulsat Dortmund către vârful fotbalului german, deschizând o nouă eră în care Bayern pur și simplu nu a putut ține pasul.

Cinci întâlniri în 2010/11 și 2011/12 au însemnat cinci victorii ale Borussiei în timp ce au câștigat titluri consecutive in Bundesliga. Ultima dintre aceste victorii i-a văzut chiar învingându-i pe giganții din München cu 5-2 în finala Cupei DFB, Lewandowski marcând un hat-trick în acea zi, pentru a revendica prima dublă internă a clubului vreodată.

În acel an, Bayern a suferit un triplu eșec. Nu numai că au terminat în locul doi în clasament, dupa Dortmund-ul lui Klopp atât în ​​ligă, cât și în cupă, dar echipa lui Heynckes a pierdut și finala Ligii Campionilor de pe Allianz Arena în fața lui Chelsea.

Rivalitatea dominând deja in fotbalul intern, Der Klassiker a devenit global în cel mai mare meci de club de pe planetă 12 luni mai târziu.

Fostul antrenor al BVB, Sammer, preluase rolul lui Christian Nerlinger ca director sportiv al lui Bayern, în timp ce recuperau titlul in Bundesliga în timp record, dar nu reușise să-și învingă rivalii în campionat, ambele întâlniri incheindu-se 1-1. În Cupa DFB, s-au întâlnit în sferturile de finală, Arjen Robben marcând singurul gol al jocului de la München.

Cele două cluburi au atras atenția în Liga Campionilor prin parcursurile lor impresionante in fazele eliminatorii. Dortmund obținuse o victorie dramatică cu Malaga lui Manuel Pellegrini în sferturile de finală, înainte ca cele patru goluri ale lui Lewandowski în semifinale să ii vadă progresând în finala de pe Wembley în detrimentul lui Real Madrid.

Bayern a invins pe giganții italieni, Juventus, cu 4-0 în dubla mansa în sferturi, înainte de a demola pe Barcelona cu 7-0 în semifinale pentru a juca in prima finală 100% germana a Ligii Campionilor. Acele victorii impotriva echipelor din Spania au condus inițial la termenul de „Clasic german”.

În ciuda dominanței bavareze în campionat, cele două remize cu BVB, au arătat cât de strâns erau aceste meciuri. Tensiunea a crescut dupa știrea că Bayern a confirmat transferul talismanului de la Dortmund, Mario Götze, pentru noul sezon.

Manuel Neuer a trebuit să fie la inaltime în prima repriză și a avut o serie de interventii mari pentru a nega golul unui Dortmund dominant. În ciuda presiunii, Bayern încă a provocat probleme și Robben l-a forțat pe Roman Weidenfeller să aiba cateva interventii importante.

A doua repriză a consemnat acțiunea lui Franck Ribery cu Robben care i-a pasat decisv lui Mario Mandzukic pentru golul de 1-0, înainte ca Dante să-l faulteze pe Marco Reus în careu. Ilkay Gündogan a egalat din penalty.

Neven Subotic a scos inextremis o minge a lui Müller de pe linia portii, înainte ca Robbery să combine din nou cu efect letal, permițându-i olandezului să treaca mingea pe lângă Weidenfeller cu doar un minut rămas din joc.

S-a transformat într-una dintre cele mai uluitoare și dramatice finale din istoria Ligii Campionilor. Klopp a fost deja un erou la Dortmund pentru că a rupt dominatia lui Bayern pe scena internă, dar Heynckes a intrat în istorie la Munchen.

A fost cel de-al cincilea titlu european al clubului și doar o săptămână mai târziu au învins pe VfB Stuttgart cu 3-2 în finala Cupei DFB pentru a deveni prima echipă germană care a câștigat tripla.

Lumea își dăduse seama acum de ce erau capabile primele doua echipe germane.

De la sezonul primului titlu al lui Klopp, Bayern și Dortmund s-au întâlnit de 36 de ori în nouă ani în patru competiții diferite. Au disputat trei dintre ultimele nouă finale ale Cupei DFB și s-au întâlnit în alte două semifinale. Supercupa de deschidere a sezonului a prezentat un Klassiker în șapte din acei ani, cu Bayern câștigând patru fata de cele trei ale lui Dortmund.

Din cele 36 de jocuri, Bayern a câștigat 17 în 90 de minute, comparativ cu 12 pentru Dortmund. Trei dintre ei au fost decise la penalty-uri (două victorii FCB, una pentru BVB), iar finala Cupei DFB 2014 a fost în favoarea clubului din München în prelungiri. Bayern-ul lui Pep Guardiola a făcut dubla doar o data cat timp Klopp a fost la conducerea galben-negrilor.

În timp ce Dortmund a suferit mai multe înfrângeri (49) și a primit mai multe goluri (203) în Bundesliga împotriva lui Bayern decât împotriva oricărei alte echipe, bavarezii au câștigat doar 39,5% din meciurile lor împotriva lui BVB. Aceasta este cea mai mică rată de câștig a acestora împotriva oricărui club actual din Bundesliga.

Bayern a pierdut, de asemenea, mai multe meciuri acasă în Bundesliga împotriva Borussiei decât împotriva oricărui alt club (nouă, la fel ca împotriva lui Köln).

În ciuda faptului că a fost un meci care nu a reușit mult timp să capteze imaginația și care a bătut în liniște sub suprafață, meciurile dintre Bayern și Dortmund au produs mult timp unele dintre cele mai atrăgătoare jocuri, inițial în Bundesliga, iar acum atât în ​​Cupa DFB, cât și în Liga Campionilor.

Este posibil să nu aibă fundalul social și politic al altor meciuri de top din alte tari dar Bayern versus Borussia, este însuși un conflict istoric între statele lor omonime, Bavaria și Prusia. Acest duel a devenit o confrutare emblematică a fotbalului german timp de două decenii bune.

Cele două echipe au fost în fruntea fotbalului german și întâlnirile lor au stabilit reperul pentru alte cluburi germane. Poate numele derby-ului suna cam artificial, insa rivalitatea sportivă dintre cele doua cluburi exista. Meciul este un Klassiker, iar lumea intreaga observă când Bayern München joacă impotriva Borussiei Dortmund.