FC Bayern München l-a adus pe Harry Kane, atacantul celor de la Tottenham, în schimbul sumei de 110 milioane de euro. Vârful englez a semnat un contract valabil până în anul 2027.
După plecarea lui Robert Lewandowski la Barcelona, bavarezii au tot încercat să-i joace în centrul atacului pe: Sadio Mane, proaspăt transferat la Al-Nassr, pe Thomas Muller, dar și pe Serge Gnabry. Totuși, formația de pe Allianz Arena a realizat că aceștia nu dau același randament ca un adevărat număr 9 de meserie și au fost nevoiți să aducă un vârf clasic.
După o perioadă lungă și intensă de negocieri, Bayern a ajuns la un acord cu Daniel Levy, președintele celor de la Tottenham. Harry Kane, care a devenit cel mai scump transfer din istoria campioanei Germaniei, a semnat cu echipa lui Thomas Tuchel și va purta tricoul cu numărul 9.
„FC Bayern l-a semnat pe Harry Kane de la Tottenham Hotspur. Atacantul naționalei Angliei a semnat un contract cu campiona Germaniei până pe 30 iunie 2027 și va purta tricoul cu numărul 9 pentru clubul din München.
Cariera lui Kane a început la clubul londonez Ridgeway Rovers. Prin secțiunile de tineret Arsenal și Watford, s-a alăturat academiei Tottenham Hotspur în 2009. A reprezentat clubul la toate nivelurile de juniori până la U18 și a semnat primul său contract profesionist în iulie 2010. Începând din 2011, a jucat 435 de meciuri competitive pentru Spurs și a marcat 280 de goluri, făcându-l golgheterul record al clubului.
Kane a fost golgheterul Premier League în 2016, 2017 și 2021 și are al doilea cel mai mare total din istoria ligii după Alan Shearer. Este căpitanul Angliei și are 58 de goluri în 84 de internaționale complete până acum, făcându-l golgheterul record al țării sale. A terminat ca golgheter la Cupa Mondială FIFA 2018, câștigând Gheta de Aur cu șase goluri”, a fost comunicatul celor de la Bayern.
Harry Kane este conștient de notorietatea și de măreția campioanei Bayern și a dat de înțeles că îl încântă foarte mult venirea sa la clubul bavarez.
„Sunt foarte fericit să mă alătur celor de la FC Bayern. Este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Acest club este definit de mentalitatea sa de câștigător. Se simte foarte bine să fiu aici”, a declarat Harry Kane.
Bayern a refuzat prima ofertă de la Manchester Unite pentru Pavard!
Oricum, Pavard vrea neapărat să plece, deci mutarea se va face.
Referitor la Kane, l-am privit mai bine aseară, pentru că acum sunt direct interesat , și am observat că e un tip destul de masiv, se vede bine în teren, un atacant foarte puternic. Poate pare așa mai slăbuț fizic, dar nu e deloc așa, are o talie foarte bună.
Păcat că ai noștri nu au mai livrat nicio minge în careu după intrarea lui.
Oricum, și Tel s-a implicat în meci, chiar dacă a ratat patru mari ocazii, mi-a plăcut.
Mi-e greu să cred că Choupo-Moting mai poate prinde minute la Bayern.
Musiala trebuie retras la mijloc, numar 8. Adversarii se tem de el si il preseaza imediat. Sa vedem cum o sa faca asta la mijlocul terenului, si-ar asuma un risc enorm daca ar scoate doi jucatori din sistem ca sa-l preseze.
Iar in felul asta castigam un mijlocas central care poate sa dribleze, ceva ce ne lipseste total in momentul de fata! Kimmich, Goretzka si Laimer nu stiu sa dribleze.
Mazraoui a făcut penalty și acum două luni cu Leipzig, tot la poarta din stânga, ce coincidență. E cam bezmetic, deși a avut două acțiuni bune, unde cu puțin noroc puteam marca.
Mă uitam la Laimer în prima repriză, e exact ce am spus, adică doar pase scurte și la siguranță, de preferabil înapoi.
Dacă reușea Tel să înscrie din cele 4 mari ocazii pe care le-a avut, cred că altfel ar fi stat lucrurile. Și Sane, Gnabry și Coman au avut acțiuni periculoase.
În mare ne-am cam bătut singuri, am fost delăsători pe fază defensivă. Pavard s-a văzut în prima repriză că nu mai e cu gândul la Bayern.
Sunt deja discuții între Bayern și Utd. Probabil a fost ultimul lui meci la Bayern. Acum să vedem cu cine îl înlocuim.
Ne-a batut acasa un Leipzig care a pierdut primii 3 cei mai buni si valorosi jucatori din lot. Ridicol si trist.
Bayern nu joaca nimic cu acest Tuchel… doar turca.
Sper ca la anul, dupa Euro, sa se intoarca Hansi Flick. Acum nu mai e nici Salihamidzic, si poate se va intelege mai bine cu noul director sportiv.
Interesant cat de mult seamana al 3-lea echipament al lui Bayern, cu echipamentul secund al lui City. Ambele sunt in alb – visiniu.
Hansi Flick ar fi interesant, cred ca ar avea un lot pe placul lui la Bayern.
Mazraoui e foarte similar ca stil de joc cu Sergino Dest, americanul din cauza caruia ar fi plecat.
Eu as vedea o revenirea a lui, pe modelul Zidane la Real.
Am spus inca de atunci cand a plecat, ca n-ar fi exclus o revenirea a lui dupa Euro 2024, avand in vedre ca, are contractul doar pana la terminarea Campionatului European.
de rasul curcilor 0-3, bun Tuchel, luam Ch League anu’ asta
Cei din conducerea noastra criticau cluburle din Europa pentru transferurile mai mari de 40mil euro. Nu prea inteleg cum au putut sa plateasca 120mil pe un atacant de 30 de ani evaluat la 90mil si cu un singur an ramas pe contract. In mod normal pe un jucator in situatia lui contractuala platesti jumatate din cota, in niciun caz peste.
Sper sa stea la noi 3 sezoane, timp in care sa castigam macar un UCL, apoi sa-l vindem si sa ne recuperam jumatate din investitie.
Încă de vara trecută scriau jurnaliștii nemți că Bayern va încerca să-l ia pe Kane în 2023. Pe atunci chiar nu credeam c-o să se întâmple. Și acum când s-a deschis mercato, el era dat la Real Madrid, apoi la PSG… Chiar i-a și refuzat pe cei de la PSG pentru Bayern. E o afacere foarte bună făcută de Bayern. E în top 3 atacanți, alături de Haaland și Lewandowski.
Ma bucur ca s-a realizat transferul pana la urma. El, impreuna cu Lewa sunt atacantii (nouarii) mei preferati. Si sa-l vad si pe Kane jucand la Bayern este o adevarat placere si bucurie.