Avancronica FC Schalke – FC Bayern

Ultimele întâlniri FC Schalke 04 – FC Bayern München nu s-au terminat prea bine pentru „mineri”. În ultimul sezon înaintea retrogradării, aceștia cedau cu 0-8 în deplasarea din Bavaria. „Alb-albaștrii” nu o duc prea bine nici după promovare și sunt „lanterna roșie” în Germania. Iar Bayern vine după nouă succese la rând în toate competițiile și este pregătită de un nou succes înaintea pauzei pentru Cupa Mondială.

Schalke – Bayern este un duel contând pentru etapa cu numărul 15 din Bundesliga. Meciul de pe Veltins Arena din Gelsenkirchen va avea loc sâmbătă seară, cu startul de la ora 19:30. 

După un start de sezon poate puțin sub așteptări, bavarezii au preluat locul de lider în Bundesliga. Aceștia au nouă victorii consecutive în toate competițiile. Ultimul pas greșit a fost acel 2-2 din deplasarea de la Dortmund.

De la acel egal cu Borussia, Bayern a evoluat de cinci ori în deplasare. A obținut tot atâtea victorii și a marcat nu mai puțin de 17 goluri.

Diferența de valoare dintre cele două formații este una evidentă. Pe Bayern nu o poate detrona nimeni de pe primul loc de un deceniu încoace, în timp ce Schalke vine din 2. Bundesliga.

Ultimul sezon înaintea retrogradării „minerilor” le-a adus acestora un scor rușinos în duelurile tur-retur vs Bayern: 0-12! A fost 0-4 la Gelsenkirchen și un incredibil 0-8 la München.

Forma gazdelor:

„Minerii” veneau la mijlocul săptămânii după o serie de șapte înfrângeri consecutive în Bundesliga. Aceștia au reușit să oprească pasa proastă și s-au impus cu 1-0 pe propriul teren în fața lui Mainz. Simon Terodde a înscris unicul gol, încă din minutul 10. Schalke rămâne însă ultima în Germania și are doar nouă puncte obținute în 14 etape.

Băieții lui Thomas Reis sunt eliminați și din DFB Pokal, după ce au pierdut cu 1-5 pe terenul lui Hoffenheim, în urmă cu trei săptămâni.

Lotul lui Thomas Reis:

Golghterul Simon Terodde are ceva probleme medicale și este încă incert pentru jocul din weekend. Cel mai probabil, omul de gol al gazdelor va fi însă forțat în partida contra liderului. La mijlocul săptămânii s-au resimțit și Brunner sau Drexler, dar nu este vorba despre ceva serios. Vor lipsi în schimb nume precum Sepp van den Berg, Ibrahima Cisse, Leo Greiml, Marcin Kaminski, Thomas Ouwejan sau Rodrigo Zalazar. Toți aceștia sunt accidentați. Nu este nimeni suspendat pentru „alb-albaștri”.

Forma oaspeților:

De cealaltă parte, despre forma lui Bayern nu sunt multe de spus. Elevii lui Julian Nagelsmann se descurcă excelent și au ajuns la cinci victorii la rând în Bundesliga. La mijlocul săptămânii, aceștia au luat un „set” contra lui Werder Bremen (6-1). FCB este prima în Germania și are patru puncte avans peste Union Berlin și Freiburg.

După ce a câștigat cu maximum de puncte o grupă din care au făcut parte Inter, Barcelona și Plzen, bavarezii și-au aflat și adversara din optimile Ligii Campionilor. Aceștia au avut ghinion la tragerea la sorți și vor da peste PSG.

Absenții lui Julian Nagelsmann:

Cu nume importante deja accidentate, precum Alphonso Davies, Thomas Müller sau Mathijs de Ligt, bavarezii au mai primit o lovitură importantă. S-a rupt și Sadio Mane, care va rata inclusiv Cupa Mondială din Qatar. Sarr și Stanisic sunt ceilalți absenți ai campioanei.

Julian Nagelsmann este așteptat să trimită în teren un prim 11 similar celui folosit cu Werder Bremen la mijlocul săptămânii. Bineînțeles, cu schimbarea de rigoare a lui Mane. Leroy Sane va intra în locul său, iar acum mijlocul terenului arată similar cu ceea ce am putea vedea la naționala Germaniei. Kimmich și Goretzka sunt puncte fixe și la selecționata nemților. În timp ce Gnabry, Musiala și Sane pot fi oricând folosiți în spatele unui Timo Werner, Kai Havertz sau Thomas Mülller.

Meciuri directe:

Cele două cluburi s-au întâlnit de 102 ori în Bundesliga. Bavarezii au câștigat 56 dintre aceste dueluri, în vreme ce „minerii” au 18 succese. Alte 28 de jocuri s-au încheiat la egalitate.

Ultimul Schalke – Bayern a avut loc în urmă cu două sezoane. Atucni, Bayern câștiga cu 4-0 în deplasarea de pe Veltins Arena. Turul de pe Allianz Arena s-a terminat cu un scor neverosimil: 8-0 în favoarea gazdelor.

Echipa de start a „minerilor”:

Primul 11 pentru FC Schalke 04 (4-2-3-1): Schwolow – Brunner, Yoshida, Matriciani, Mohr – Kral, Krauss – Karaman, Mollet, Bulter – Terodde.

Accidentați: Cisse, Greiml, Kaminski, Ouwejan, Zalazar, van den Berg

Echipa de start a bavarezilor:

Primul 11 pentru FC Bayern München (4-2-3-1): Neuer – Mazraoui, Pavard, Upamecano, Hernandez – Kimmich, Goretzka – Gnabry, Musiala, Sane – Choupo-Moting.

Accidentați: Davies, Mane, De Ligt, Müller, Sarr, Stanisic.

sursa: beturi.ro

Distribuie pe:

2 thoughts on “Avancronica FC Schalke – FC Bayern”

  1. Păcat că după urmează această pauză care ne poate scoate din ritm. Nu are cum Bayern să aibă un ritm mai bun decât PSG care joacă la sfârșitul lunii decembrie, în schimb Bayern revine abia pe 20 ianuarie.
    Între vor face un cantonament, normal, în Qatar, probabil cu două meciuri amicale contra unor desculți din punct de vedere fotbalistic.
    Faptul că Bayern e intr-o formă foarte bună, și văzând selecția hilară a lui Flick, plus în ce țară se dispută Mondialul, mă gândesc serios să nu-l urmăresc, și să fiu solidar cu cei fac lucru ăsta.
    Chiar sunt frustrat că prostia asta de Campionat mondial ne scoate din ritm.

    1. Nu mi se pare atât de problematică această pauză. Prea exagerezi/dramatizezi! Dacă Germania și Franța vor ajunge cât mai sus la Mondial, majoritatea jucătorilor de la Bayern vor avea pauză cam o lună.
      Acum, o lună fără meciuri nu mi se pare o catastrofă. Nici întreruperea competițiilor datorită pandemiei nu i-au scos din ritm.. nu văd de ce i-ar scoate acum această pauză. Și până la urmă, până la meciul cu PSG, vor putea reintra în ritm… deoarece, de la reluarea campionatului până la meciul cu PSG vor mai fi 25 de zile… o perioadă în care pot să reintre în ritm liniștit.
      Pe de altă parte, aceea pauză de cam o lună, mi se pare o oportunitate, nu o problemă. Gândește că, jucătorii au nevoie și de odihnă, joacă în continuu din august, și vor avea și Mondialul… iar pt un meci ca cel cu PSG trebuie să fie odihniți.

      Iar în legătură cu Mondialul, eu aștept cu cea mai mare plăcere. Sunt curios cum e un Mondial jucat în luna noiembrie. Dpmdv jucătorii vor fi mult mai motivați și mai concentrați/proaspeți decât la un Mondial jucat la sfârșit de sezon, când jucătorii se gândesc la vacanțe, plus că, jucătorii care câștigă campionatele sau UCL, vor să sărbătorească… nu sunt atât de concentrați la jocurile de la Mondial.
      După părerea mea, fiecare Campionat Mondial ar trebui organizat în luna noiembrie, nu la sfârșit de sezon.

Leave a Reply Cancel reply