18 April 2024

FC Bayern Romania

Fan Club FC Bayern Munchen

Despre noul contract al lui Muller

În decembrie, cei din Bayern au emis un comunicat de presă, prin care au anunțat că Guardiola nu-și va prelungi contractul cu clubul german.

Comunicatul a pus capăt lunilor întregi de zvonuri despre viitorul tehnicianului și a fost știrea cea mai mare de atunci, confirmând plecarea sa la sfârșitul sezonului.

Mass-media internațională s-a apucat de povestea pețitorilor lui Guardiola și nici până azi nu este clar care va fi următoarea sa destinație. De atunci, el a mai dat câte un indiciu și (prin BBC) și-a dezvăluit intenția de a antrena în Anglia. Probabil că acest mediacirc va mai dura ceva timp. Cât despre Bayern, oricât de mare ar fi fost dorința de prelungire a acordului cu Guardiola, s-ar putea ca știrea cu Thomas Muller să fie una cu mult mai mare. Muller și-a prelungit contractul cu clubul până în 2021.

Bayern de mult timp este un club, ce-și prețuiește identitatea bavareză. Cu toate acestea, lotul curent duce o lipsă de bavarezi nativi. Schweinsteiger a plecat, iar Lahm deja are 32 de ani. Cândva Badstuber era văzut drept viitorul defensivei lui Bayern, însă nesfârșitele accidentări, din ultimii trei ani, pun la îndoială cariera sa, în perspectivă de lungă durată. Considerând toate astea, Muller rămâne singurul bavarez nativ, care ar putea juca un rol enorm în viitorul clubului din următoarea decadă.

Acest contract până în anul 2021 și care va expira cu puțin timp înainte de ziua când va împlini 32 de ani, asigură faptul că Muller își va petrece anii cei mai buni la Bayern. Într-un interviu celor din Bild, Muller a descris această prelungire drept o declarație, o afirmație, o decizie în favoarea intangibilelor avantaje de a juca pentru clubul tău din orașul tău, decât preferarea unei oferte uriașe din partea vreunei echipe engleze superbogate.

Muller, evident, va avea o remunerație generoasă. SportBild zice că va face 15 milioane de euro pe an, o sumă record pentru club. În același timp, posibil ar fi fost plătit și mai bine în Anglia. Noile drepturi de televizare din Premier League vor face ca megacontractele să fie accesibile chiar și cluburilor de prin mijlocul tabelei.

Aruncând o privire prin lotul lui Bayern, nu este prea clar cine ar putea urma acestui exemplu, refuzând mai mulți bani pentru a rămâne la Munchen. Unii, cum ar fi Robben sau Ribery, sunt loiali clubului, pentru suportul, pe care l-au primit, în perioadele dificile din carierele lor.

Dar Lewandowski? Născut în Varșovia, el a jucat pentru cinci cluburi în ultima decadă și e greu să găsești vreun motiv, pentru care ar fi devotat lui Bayern anume. Miguel Delaney din The Independent scrie că atacantul polonez analizează posibilitățile unei mutări în vară, iar printre destinațiile sale ar putea fi Chelsea, United sau City.

Și Thiago? L-a urmat pe Guardiola din Barcelona și mai devreme ori mai târziu, s-ar putea alătura noii sale echipe. Chiar și Alaba, un produs al academiei lui Bayern, și-ar putea încerca norocul într-un alt club. Contractul său expiră în vara lui 2018.

Prin urmare, important e că Bayern va reuși să-l păstreze pe Muller nu doar pentru următorii câțiva ani, ci, de fapt, pentru toată perioada sa cea mai productivă, sau poate și după, cine știe. Prin banii, pe care îi va câștiga, clubul dovedește că-și prețuiește vedetele, crescute de el, și că e gata să-i remunereze cu generozitate pe cei, ce au performanțe. Și, așa cum la Munchen se conturează o identitate internațională, acceptarea noului acord de către Muller demonstrează că pe Allianz Arena noțiunile de comunitate și loialitate au rădăcini la fel de adânci, ca oricând.

Chiar și de ar fi semnat prelungirea, Guardiola niciodată nu ar fi ajuns la Bayern ceea ce reprezintă Ferguson și Wenger pentru United și Arsenal, respectiv. Însă noul contract al lui Muller îl mai apropie cu un pas de a deveni pentru Bayern ceea ce au fost Zanetti, Giggs și Paolo Maldini pentru Inter, United și Milan, respectiv. Din punct de vedere simbolic, lucrul acesta este mai presus de orice bani.

Clark Whitney, bleacherreport.com

9 thoughts on “Despre noul contract al lui Muller

  1. @Ribery7: nici nu imi doresc sa vad articole despre balonul de aur atata timp cat acest trofeu reprezinta defapt premiul pentru cel mai productiv jucator (dpdv al banilor). Si ronaldo si messi sunt de departe cei mai productivi.

  2. Greselile oarecum “tipice” din aparare nu au lipsit, insa mai bine sa le facem acum decat in UCL sau in cupa.
    Golul lui Vidal, o bijuterie!

  3. Cu o saptamana inaintea reinceperii campionatului, Bayern a pierdut cu 1:2 meciul cu Karlsruhe (liga a 2-a). Golurile au fost marcate de Bary (16.) si Nazarov (73. din penalty), respectiv Vidal (21.). In min.73 Boateng a fost eliminat. „A fost o lectie pentru noi” a spus Guardiola dupa meci.
    Echipa a fost urmatoarea:
    Neuer – Lahm (45. Rafinha/66. Friedl), Martínez (45. Boateng), Badstuber, Alaba (66. Dorsch) – Rode (45. Thiago), Alonso (45. Kimmich), Vidal (45. Müller) – Costa (45. Robben), Lewandowski (75. Steinhart), Coman (72. Pantovic)

  4. La antrenamentele de ieri a participat tot lotul cu exceptia lui Sven Ulreich.
    Totusi, Ribery, Gotze si Benatia, singurii accidentati in momentul de fata, nu vor reveni la timp pentru reinceperea Bundesligii. Important e sa se recupereze 100%

  5. N-am vazut mentionat aici pe site faptul ca Robert Lewandowski a iesit pe locul 4 in cursa pentru balonul de aur! In fata lui Suarez, pe care, personal, il vedeam in top 3 in locul portughezului.
    Dar, in conditiile in care De Bruyne nici macar nu a fost nominalizat pe lista extinsa, ce credibilitate mai poate sa aiba premiul asta?

  6. Thomas Muller este omul care aduce, cu adevarat, cei mai multi noi suporteri clubului Bayern Munchen. Prin fotbalul pe care il joaca, prin comportamentul sau de pe teren, caracterizat de fair-play, prin omul care este si in afara terenului de joc. Iar acesti suporteri sant pe profilul sau uman, deosebiti de cei care cad prada jocului de imagine al altora.
    In momentul de fata Thomas Muller este jucatorul meu preferat. Excelent articol!

  7. Jucatorul meu preferat . Sper sa devina viitorul capitan al echipei . Nu cred ca banii au fost o piedica prea mare , cred ca a reprezentat un mod de a arata ce inseamna el pentru club.

Leave a Reply Cancel reply

Exit mobile version