Bayernul 2013 a întrecut net, marţi seară, vechiul model de Barcelonă nu la caroserie, nici la motor, ci graţie combustibilului utilizat.
Şi acum, explicaţiile! Bayern a dat de pămînt cu extratereştrii Barcelonei, încheind, după unii, cea mai frumoasă poveste din fotbalul mondial. Acest 4-0, care putea fi şi 7, a uimit în aceeaşi măsură în care, privind minut cu minut desfăşurarea meciului, părea o normalitate. Unii jucau, alţii priveau. Unii alergau, alţii mergeau. Unii marcau, alţii (mai) ratau.
Specialiştii îşi vor pune de acum capul la contribuţie pentru a găsi explicaţiile căderii Barcelonei. Pe unele am început deja să le aud. Ilie Dumitrescu susţine teoria lipsei de determinare. Panduru vorbeşte despre necesitatea instalării unui antrenor principal, nu a secundului şi prietenului secundului. Burcă sesizează atmosfera de picnic a unor băieţi care altădată, cînd auzeau imnul Ligii Campionilor, scoteau foc pe nări, iar acum se jucau cu părul copilaşilor din faţa lor. Acestea sînt doar primele argumentări. Zilele următoare vor sosi, cu siguranţă, altele. Specialiştii fotbalului vor fi urmaţi, uşor-uşor, de specialiştii în psihologie, apoi în pregătire fizică, apoi în nutriţie şi tot aşa. Vor lipsi însă mereu unii, aceiaşi, care, de fapt, devin din ce în ce mai importanţi. Cei care încarcă rezervoarele tipilor ăştia talentaţi cu benzină mai bună sau mai rea. Ei vor sta mereu undeva în spate, că doar lucrează cu o marfă cu pericol mare de explozie.
După ce ani de zile am admirat cît de bine şi de mult aleargă Barcelona, cum sînt mereu 3-4 jucători la minge în orice zonă a terenului şi în orice moment al meciului, marţi seară am văzut acelaşi lucru la Bayern. Priveam meciul şi nu-mi era străin nimic, doar că se inversaseră rolurile. La final a venit şi argumentaţia. În vreme ce nemţii au strîns 110 kilometri alergaţi, partenerii lor de întrecere abia atinseseră 101. Nouă kilometri în plus de echipă, ar însemna cam unul de căciulă pentru fiecare jucător de cîmp. Or fi nemţii muncitori, sîrguincioşi, dar parcă e prea mult ca într-o oră şi jumătate de jucat, o echipă să ajungă la Unirea, iar cealaltă să fie deja pe la Casa Scînteii.
De la această numărătoare simplă ar trebui să plece toate explicaţiile. Dincolo de stilul de joc, de filosofia fiecărei echipe, de frumuseţea sau meschinăria din fotbalul practicat, activi sau reactivi, de antrenori sau secunzi, de atitudine, ceea ce contează astăzi e să poţi alerga. Şi ca să poţi alerga, trebuie ca benzina să fie de cea mai bună calitate. Bayern a găsit ultima generaţie, în vreme ce Barcelona se pare că o utilizează tot pe cea veche. Dacă o mai fi şi aia. Cam ca la Djokovici cu Nadal.
(articol scris de Andrei Vochin in GSP)