Site icon FC Bayern Romania

Record mondial la Bayern: 20 de fosti jucători în structurile clubului

Ideea îi aparţine lui Beckenbauer. El însuşi o glorie a grupării bavareze, Kaiserul e convins că aceia care au mai îmbrăcat tricoul roş-alb înţeleg mai bine fenomenul, pot întări unitatea clubului şi relaţia cu suporterii.

În 1984 îl vindea Interului pe Karl-Heinz Rummenigge ca să-şi plătească datoriile. Iar în anii ’90 încă era poreclit “FC Hollywood”, din cauza scandalurilor ce afectau clubul. Astăzi, toate astea sînt istorie.

Financiar şi sportiv, Bayern retrăieşte perioada de glorie a anilor ’70. E din nou acolo, printre granzii Europei. Tranziţia a fost lungă, într-adevăr. Vreo trei decenii. Reţeta? Strategie, principii, tradiţie. Toate reunite într-un singur concept: “Marea familie Bayern”.

Şi-au adus şi copiii
Familie? Da, chiar aşa. Pentru campioana Germaniei lucrează astăzi nu mai puţin de 20 dintre foştii săi jucători, în frunte cu cei mai iluştri: Franz Beckenbauer, Uli Honess şi Karl-Heinz Rummenigge. Record în lume! Îi regăseşti la toate nivelurile.

Unii dintre ei şi-au adus în club chiar şi copiii. Sabine, fiica actualului preşedinte, Honess, e angajată la muzeul clubului. Iar Heide, odrasla unui alt fost mare internaţional, Georg Schwarzenbeck, lucrează la “juridic”. Inclusiv Beckenbauer îl are pe unul dintre băieţii săi, Stefan, la centrul de juniori. A fost antrenor, acum e scouter.

Viziunea Kaiserului
Ideea i-a aparţinut chiar Kaiserului. În 1994, cînd a fost ales preşedinte, el a insistat pentru cooptarea cît mai multor foşti jucători în structurile clubului. Era de părere că aceia care au dat cu piciorul în minge înţeleg mai bine fenomenul. Iar dacă erau oameni care mai şi îmbrăcaseră tricoul roş-alb, cu atît mai bine.

Manager la 27 de ani

Franz avea deja exemplul lui Uli Honess. Fostul internaţional îşi dovedise talentul managerial cînd încă mai era pe teren. În 1978 intermediase pentru Bayern un contract cu Magirus Deutz, ceea ce l-a convins pe preşedintele de atunci, Wilhelm Neudecker, să-i ofere ulterior postul de manager. La 27 de ani şi fără a avea vreo diplomă de specialitate, Honess s-a descurcat de minune, ceea ce i-a întărit lui Beckenbauer convingerea că e calea de urmat.

O politică de succes
Iar în 1991, la întoarcerea în club, ca vicepreşedinte, a făcut din înregimentarea “foştilor” o adevărată politică. Una care i-a permis să atragă mai uşor sponsorii, să întărească unitatea grupării bavareze, dar şi legătura cu suporterii. Astfel, Bayern a devenit în timp nu doar o maşină de cîştigat titluri şi de făcut bani, ci şi o adevărată afacere de familie. O familie de succes!

L-au salvat pe Muller!

“Familia Bayern nu te lasă niciodată la greu”, spune fostul international Georg Schwarzenbeck într-un film ce poate fi văzut la muzeul clubului. Iar Gerd Muller, fostul golgeter al anilor 70, poate depune mărturie.

După încheierea carierei, Muller a avut mari probleme cu alcoolul, pînă ce Honess şi Beckenbauer i-au sărit în ajutor: “Mi-au salvat viaţa”. Tot Bayern a venit şi în sprijinul multor echipe cu datorii, ajutînd-o la un moment dat inclusiv pe rivala Borussia Dortmund!

“Eu şi Honess am fost colegi de cameră cînd eram jucători. Avem altă relaţie decît doi funcţionari într-o firmă. Dacă apare o neînţelegere, discutăm şi cîte patru ore ca să-i găsim rezolvare” (Karl-Heinz Rummenigge, preşedintele lui Bayern)

PE MÎNA “FOŞTILOR”

CONDUCEREA
Franz BECKENBAUER (1964-1977)*
preşedinte de onoare

Uli HONESS (1970-1979)
preşedintele consiliului de supraveghere

Karl-Heinz RUMMENIGGE (1974-1984)
preşedintele consiliului administrativ

SECTOR SPORTIV

NIVEL ÎNALT
Mehmet SCHOLL (1992-2007)
antrenorul echipei de rezerve

Gerd MULLER (1964-1979)
antrenorul secund al rezervelor

JUNIORI
Wolfgang DREMMLER (1979-1986)
directorul centrului de formare

Michael TARNAT (1997-2003)
directorul sportiv al echipelor de juniori

Antonio DI SALVO (2000-2001)
antrenor secund al echipei U17

Harald CERNY (1992-1994)
antrenorul echipei U17

Peter SIRCH (1988-1989)
antrenor copii

Uwe GOSPODAREK (1989-1991)
antrenor copii

Walter JUNGHANS (1977-1983)
antrenor copii

Wolfgang GROBE (1982-1986)
scouter

SECTOR ADMINISTRATIV
Werner OLK (1965-1970)
membru în consiliul de administraţie

Paul BREITNER (1970-1974 şi 1978-1983)
ambasadorul clubului

Hans PFLUGLER (1982-1995)
responsabil cu magazinele clubului

Raimond AUMANN (1982-1994)
responsabil în relaţia cu fanii clubului

EXTERNI
Georg SCHWARZENBECK (1966-1981)
aprovizionează clubul cu mobilă de birou

Adi KUNSTWADL (1961-1967) şi Peter KUPFERSCHMIDT (1960-1971)
aprovizionează clubul cu mezeluri
*În paranteze sînt trecuţi ani între care a îmbrăcat fiecare tricoul lui Bayern

sursa: gsp.ro

 

Exit mobile version