Selecţionerul german Joachim Low a declarat că nu reuşeşte să “găsească o explicaţie”, după ce echipa sa a remizat, scor 4-4, cu Suedia, în preliminariile CM-2014, în contextul în care a condus cu 4-0.

Nu reuşesc să găsesc nicio explicaţie. Să laşi să-şi scape un avantaj de 4-0 în mod normal nu este posibil. Am fost absolut excelenţi timp de 60 de minte, în organizare, în jocul de pase, am controlat totul. O oră suedezii n-au fost în teren, deşi aveau jucători ca Ibrahimovici sau Elmander. La pauză, suedezii au trimis în teren doi jucători proaspeţi care au adus suflu echipei. Ei nu aveau nimic de pierdut, iar la al doilea gol au găsit motivaţia şi şi-au spus că se pot apropia. Noi am devenit îngrijoraţi, iar ei mai puternici. Suntem dezamăgiţi. În vestiar este o linişte de mormânt. Toate lumea s-a aruncat pe scaune şi tace“, a spus Low.

Joachim Low speră că, în timp, din acest meci se va putea învăţa: “Este o lecţie pentru viitor. Echipa nu a fost hotărâtă, nu este vina unui singur jucător. Am pierdut baloane uşor şi nu am mai jucat ca înainte. Nu am fost capabili să restabilim ordinea în joc în ultimele 30 de minute. Îmi va fi foarte greu să dorm“, a declarat Low.

0 0 vote
Article Rating
12 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
gabi
gabi
21 October 2012 17:21

:
Da dar sunt cativa ani buni de cand erau tineri acum joaca pe la real pe la bayern cand o sa vina rezultatele cand or sa aiba 40 de ani toti:))

gery76
21 October 2012 2:16

@gabi:
Are si merite incontestabile,mai ales in ceea ce priveste curajul de a promova tineri extraordinar de talentati,insa asta nu este o conditie pentru a castiga trofee.
-O sa vina o vreme[sper sa fiu contrazis de rezultatele din urmatoarele turnee finale ,mondiale sau europene]in care sa regretam vremurile din 2002 ,cand desi jucam un fotbal extrem de economicos,cu jucatori liniari si prea putin dispusi la spectacol,ne calificam totusi in finala mondiala ,dusi acolo in proportie covarsitoare doar de Kahn si Balack,iar cu putin noroc [ bara lui Neuville din lovitura de la 30m si ezitarea lui Kahn la golul lui Ronaldo],puteam veni cu titlul mondial acasa.

gabi
gabi
20 October 2012 23:10

da ce mare antrenor e Low asta ce cand iei locu 3 2 4 esti mare antrenor degeaba bati cu 15-0 in irlanda si la competitii nu iei nimic

gery76
19 October 2012 2:57

-Aduceti-va aminte mimica fetelor multora dintre jucatorii nationalei germane,dupa rusinea cu cea mai slaba echipa a Italiei din ’66 incoace,o rusine pentru care Low daca era barbat adevarat ,si-ar fi depus demisia de onoare.
-Multi dintre ei ,inclusiv capitanul Lahm[ este clar la lot ,n-are nici cea mai mica autoritate] ,erau total detasati,desi ratasera momentul eternei razbunari impotriva unui adversar ,ce ne-a fost mai tot timpul ca un adevarat blestem.
-Una este sa fi apropiat jucatorilor,iar alta este sa ajungi prietenul jucatorilor,caci atunci se alege praful .
-Low ,cred ca a ajuns in a doua categorie,de aici si rezultatele la marile competitii.
-Cred ca ne-am saturat cu totii ,sa fim laudati cu fotbalul modern si frumos, in preliminarii si cu recorduri de invincibilitate in aceleasi preliminarii,iar la turneele finale,cupele sa fie ridicate de italieni,spanioli sau brazilieni ,desi generatiile lor ,cu exceptia Spaniei ,n-au fost deloc senzationale.

gery76
19 October 2012 2:38

@Ribery7:
-Imi pare rau sa spun ,dar multi dintre ei chiar daca au talent,energie[ ma indoiesc in ultimii ani echipele germane mai degraba sunt invinse dupa ce conduc,ceea ce acum 20-30 de ani era aproape mposibil],majoritatea chiar doresc,insa cand nu SIMTI TOTUL PENTRU CULORILE NATIONALEI,intregul esafodaj se destrama iremediabil.

Ribery7
18 October 2012 13:48

@NEXTevolution: Sunt de acord cu tine. Nu mai auzi in ultimul timp comentatorii vorbind despre cinismul germanilor , care-ti dau pana aud fluierul de final… E pacat, si trebuie rezolvata situatia. E ciudat ca, in mod normal, un gol ar trebui sa deschida pofta pentru unul nou, si tot asa, mai ales ca au de toate, talent, tactica, energie, etc, deci se poate, doar ca nu vor

VelbuoD
VelbuoD
18 October 2012 10:49

Germania seamănă din ce în ce mai mult cu Arsenal. Jucători tineri, fotbal frumos, caracter zero, trofee zero. Îmi pare că Low ar trebui deja schimbat, prea multe finale și semifinale au fost pierdute, mai ales că pînă la momentul decisiv, totul era extrem de frumos, iar apoi, în ultimă instanță, echipa juca jalnic.
Apoi, vorbind de lider, tot Low e vinovat. După ce Ballack s-a refăcut după accidentare, trebuia chemat înapoi. El era singurul lider al echipei, caracter puternic, avea ceva de la Effe în privirea și atitudinea sa. Low însă și-a bătut joc de unul din cei mai mari fotbaliști germani ai ultimului deceniu, măcar 1 singur meci să-l fi lăsat să joace, cel de-al 100-lea pentru națională.
Păcat că Kahn și Ballack au avut parte de o generație extrem de slabă de jucători, iar generația de acum, extrem de frumoasă, nu are parte de un lider precum cei 2.

fcdm3
Moderator
18 October 2012 9:09

Notele celor de la BILD sunt:
Neuer 6, Lahm 2, Mertesacker 4, Badstuber 5, Boateng 4, Schweini 4, kroos 3, Muller 3, Ozil 2, Reus 2, Klose 2. A mai primit nota: Gotze 4.
Adica: Neuer a fost catastrofal, Badstuber foarte slab, in timp ce Lahm, Ozil, Reues si Klose au fost foarte buni…

gery76
18 October 2012 0:33

-Sa nu uit,cred ca principalul vinovat este chiar Low,desi a lansat numerosi jucatori tineri si valorosi la nationala,n-ar trebui sa uite ca niciodata ,o echipa nationala,n-a ajuns campioana mondiala schimband primul 11 aproape la fiecare meci,nu vei putea creea o omogenitate deosebita,iar doar cu jucatori tineri si foarte tineri ,nu poti castiga un trofeu decat printr-o conjunctura extrem de favorabila. -Brazilia din ’58 desi avea un Pele de 17ani si 8 luni sau un Garincha si el foarte tanar,acestia nu ieseau campioni mondiali daca nu aveau in jurul lor experienta lui Didi,Zito,fratii Santos[ Djhalma si Nilton]sau a portarului Gilmar si a capitanului Bellini. -Germania din ’54 nu putea cstiga numai cu tinerii Horst Eckel si Hans Schaffer[traiesc si azi alaturi de Ottmar Walter,singurii supravietuitori],daca n-avea langa ei pe Karl Mai, Fritz Walter,Toni Turek sau liberoul Liebrich,toti extrem de experimentati. -Germania ’74,nu putea castiga mondialul doar cu tinerii extrem de talentati Paul Breitner si Ulli Hoennes,daca n-aveau in spate experienta lui Sepp Maier,Franz Beckenbauer sau Wolfgang Owerath. -Italia ’82 nu lua titlul doar cu Paolo Rossi,Beppe Bergomi[ avea doar 18 ani… Citeste mai mult

gery76
18 October 2012 0:01

-Fratilor,am avut sansa sa prind mari succese ale fotbalului german,semifinala de vis cu Franta din ’82,chiar daca eram un copil,cand am egalat de la 1-3 la 3-3 in prelungirile de dupa primele’90 si victoria incredibila de la penalty-uri,apoi 4 ani mai tarziu la Mexico’86,unde cu o trupa cu o medie de varsta incredibil de ridicata ,am ajuns in finala ,desi nimeni nu ne dadea nici o sansa,ceea ce vreau sa arat este felul in care nemtii se bucurau la marile meciuri casatigatoare,pai efectiv dadeau piept in piept fara tricouri,cei cu fizic impunator gen Manfred Kaltz,Horst Hrubesch si mai ales Hans -Peter Briegel ,purtau pe umeri ca niste halterofili pe cei mai mici si tehnici,intr-un meleu al spiritului TEUTONIC! -Inclusiv marele Franz Beckenbauer la Italia ’90,desi este perceput ca un tip extrem de elegant,cand venea vorba de evolutia jucatorilor,era de neamblanzit in relatia cu jucatorii,atunci cand i-a simtit deconcentrati. -Poate gasiti imagini pe net ,eu oricum le am si acum pe retina dar si pe D.V.D,era primul meci din grupa, Germania-Iugoslavia,nemtii controlau meciul intr-un mod autoritar,conduceau cu 2-0,evolutia lui Matthaus,Klinsmann si… Citeste mai mult

Peter
Peter
17 October 2012 22:51

@NEXTevolution: Ai nota 10 cu felicitari din partea mea. Si eu vad lucrurile in acelasi fel, si ma gandeam ca odata cu venirea lui Sammer, Bayern isi va recapata identitatea. Dar ce sa faci cand el a criticat echipa dupa o victorie si Heynckes a zis ca sunt bazaconii ce vorbeste? Jucatorii sunt prea rasfatati de antrenor, si de asta se intampla ceea ce s-a intamplat si acum. Dupa 1-3 cu Argentina, jucatorii au fost veseli la sfarsit, spectatorii la fel, pt ca au jucat un fotbal spectaculos. Kahn, care este expert la ZDF, turba de nervi, si a fost greu potolit de realizatoare sa nu dea de pamant cu jucatorii. El a zis ca e inacceptabil ca dupa un 1-3 acasa sa fii vesel, chiar daca ai jucat in 10 mai mult de o repriza, chiar daca ai jucat spectaculos, chiar si in fata Argentinei. El a zis ca pe vremea lui erai desfiintat de antrenor daca pierdeai, si faceai tot ce iti sta in putinta sa castigi in fiecare meci. La fel a zis si Sammer dupa instalarea… Citeste mai mult

NEXTevolution
17 October 2012 19:48

Sunt penibili!!! ( toata echipa ). Nu din cauza calitatii jucatorilor, nu din cauza jocului, nu din cauza declaratiilor. Sunt penibili pt. ca nu invata odata sa nu se mai relaxeze cand conduc. Daca pana acum 2 ani nu prea se observa asta, odata cu venirea a lui Heynckes dupa ce Bayern conduce cu 2-0 incep sa paseze, sa traga de timp, etc. Asta e o INCALCARE GRAVA a unuia dintre principalele principii ale fotbalului german si chiar a intregii societati germane. Un lucru care il apreciam la Van Gaal era faptul ca echipa incerca sa marcheze si cand conducea cu 7-0. La Heynckess am vazut sistemul asta de multumire a jucatorilor si a tragerilor de timp. Am mai zis-o de vreo doua ori si la victoriile lui Bayern ca echipa se automutumeste prea devreme. Inteleg sa te menajezi cand victoria este aproape sigura, dar poti “sa tragi de timp” jucand fotbal, asta insemnand un fotbal ceva mai lent, urcand prin constructie spre poarta adversarilor. Ceva in genul fotbalului lent care il juca Bayern cu Van Gaal. Echipa arata bine,… Citeste mai mult

Subscribe via Email

Introdu adresa de e-mail pentru a primi notificare pentru orice postare noua adaugata pe site

Urmareste-ne pe Facebook
Parteneri
Help us run this site…
12
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x