Pranjic a confirmat că rămâne la Bayern

Mijlocasul croat a dezvăluit că nu va părăsi clubul bavarez înainte de luna iunie si s-a angajat să lupte în continuare pentru un loc în prima echipă.

Danijel Pranjic (30 de ani) a recunoscut că a renuntat la orice sperantă de a mai pleca de la Bayern München în luna ianuarie. Internationalul croat a jucat numai 285 de minute în sapte meciuri din toate competitiile în acest sezon, însă mijlocasul a dezvăluit că nu se va despărti de gruparea bavareză mai devreme de luna iunie.

“M-am împăcat cu mine însumi si voi rămâne aici” , a declarat Pranjic pentru cotidianul Sportske Novosti din tara sa. Întrebat dacă are un plan pentru a doua jumătate a sezonului, croatul a păstrat o atitudine pozitivă: “Si acum, ca în fiecare an, mă voi antrena cu gândul că voi juca”.

Fosta vedetă a lui Dinamo Zagreb, care a jucat patru ani în Olanda, la Heerenveen, înainte de a ajunge pe Allianz Arena, în 2009, priveste cu optimism către returul campionatului german si are încredere că el si compatriotul Ivica Olic, de asemenea foarte putin întrebuintat de Bayern în acest sezon, vor primi mai multe sanse de a-si etala valoarea.

“Cred că antrenorul ne va oferi mie si lui Ivica mai multe oportunităti” , a concluzionat Danijel Pranjic.

Relatările anterioare din presa germană vorbeau despre plecarea sigură a lui Pranjic la Hamburg în ianuarie. La aceste zvonuri, presedintele consiliului de administratie al lui Bayern, Karl-Heinz Rummenigge, a răspuns că niciun jucător nu va fi eliberat de contract până în vară.

Atât Danijel Pranjic, cât si Ivica Olic au contracte care expiră în iunie.

sursa: tv.eurosport.ro

Cea mai proasta simulare a anului in fotbal

Arjen Robben este protagonistul celei mai proaste simulari a anului in fotbal.

Mijlocasul lui Bayern Munchen s-a facut de ras in meciul din Cupa Germaniei cu Bochum, dupa ce s-a aruncat in careu, fara ca niciun adversar sa fie prin preajma.

Faza s-a petrecut in minutul 41, la scorul de 1-0 pentru Bochum. In cele din urma, intalnirea a fost castigata de Bayern, cu 2-1, cu un gol marcat in minutul 90, chiar de Robben.

“A fost o prostie din partea mea. Am vazut ca nu mai ajung mingea si m-am aruncat”, a explicat Robben simularea.

 

Bayern Munchen merge pe profit pentru al 19-lea an consecutiv!

Deşi nu au avut un sezon 2010-2011 foarte strălucit din punct de vedere fotbalistic, oficialii clubului Bayern Munchen au anunţat rezultate excelente din punct de vedere financiar.

Karl Hopfner, directorul inanciar al gigantului bavarez, a dezvălut faptul că Bayern a înregistrat în sezonul 2010-2011 vânzări de 328,5 milioane de euro(2009-10: 350.2 milioane), profit operaţional de 62, 3 milioane de euro(2009-10: €86.5 milioane), şi profitul după plătirea taxelor de 1.3 milioane (2009-10: €2.9 million), anunţă site-ul oficial al lui Bayern.

Suntem într-o formă comercială excelentă pentru viitor”, a declarat Hopfner pentru pagina web a bavarezilor.

De partea cealaltă, preşedintele Uli Hoeness a anunţat stabilirea unor noi recorduri ale echipei după ce s-au înregistrat creşteri la nivelul membrilor clubului(171,445 faţă de 162,187 înregistraţi sezonul trecut) şi ai membrilor afiliaţi oficial la fan club(2,950 faţă de 2,764 din sezonul 2009-2010).

 

Sursa: www.bundesliga.ro

Jupp Heynckes vrea sa-l ia pe Breno in Qatar in ianuarie

Antrenorul lui Bayern Munchen, Jupp Heynckes, s-a declarat încrezător în posibilitatea de a-l lua în stagiul de antrenament din Qatar (2-9 ianuarie) pe brazilianul Breno, care are interdicţie de a călători din cauza unei anchete care îl vizează.

“Lucrurile par că sunt pe calea cea bună. Ar fi important din punct de vedere psihologic pentru băiat”, a declarat Heinckes.

Breno, un fundaş de 22 de ani, face obiectul unei anchete fiind bănuit că ar fi provocat intenţionat un incendiu care i-a distrus casa la sfârşitul lunii septembrie. Închis provizoriu pe 24 septembrie, el a fost eliberat pe cauţiune şi se află sub control judiciar strict din 6 octombrie.

Procurorul a confirmat joi că o cerere de părăsirea teritoriului a fost depusă, însă ea a fost respinsă de acuzare. Decizia depinde acum de judecătorul însărcinat cu acest caz.

Heynckes a exclus ideea unei fugi a jucătorului său: “Nu-l vom lăsa în Qatar sau la New Delhi”, unde Bayern va disputa un meci amical pe 10 ianuarie împotriva Indiei, înainte de a reveni la Munchen pentru a pregăti reluarea sezonului.